ExclusivLilioara Stepănescu, secretarul Municipiului Arad, dacă (mai) are onoare, își dă demisia! Prejudiciul în dosarul „Corleone” este de minim 2 milioane de euro, adică de competența DNA (II)

    de Alin Olteanu | 3 octombrie 2018, 11:36 AM | Dezvăluiri | Topic special

    7

    A făcut doamna Stepănescu „jocul” ei sau al altcuiva?

    Înainte de toate, să facem un mic rezumat al episodului I, în care arătam cum a fost „aranjat” un act oficial în Primăria Arad, pentru a servi intereselor Lilioarei Stepănescu, care astfel să se „scoată” în fața organelor de cercetare penală. Respectivul act este un raport în urma căruia intrarea în parcarea societății Corleone, concesionată de la Primăria Arad, la ștrandul Neptun, a fost blocată.

    Spuneam că până în acest moment, unora dintre angajații din Primăria Arad (vezi Lațul din jurul angajaților din Primăria Arad se strânge! A apărut la iveală un fals grosolan, având-o ca strateg pe Lilioara Stepănescu!  Claudia Macra și Geanina Pistru – suspecte în Dosarul „Corleone”) nu le mai cade bine nici măcar apa din cauza „valului” care se pare că va lovi extrem de tare instituția.

    Nu înțelegem de ce, în ciuda evidenței, Lilioara Stepănescu, secretarul Muncipiului Arad, nu și-a prezentat demisia. Tot așa cum nu înțelegem de ce (dar bănuim) primarul Gheorghe Falcă nu a cerut demisia secretarului? Mai ales că doamna Stepănescu și-a asumat, prin declarația în fața organelor de cercetare, faptele, iar prezumpția de nevinovăție  este „aruncată în aer”…

    Dar, până se mai gândesc la onoare, să continuăm cu dezvăluirile din acest dosar care, credem, va face istorie în administrația locală arădeană și nu numai. Și, poate, la finalul acestor dezvăluiri, nimeni nu-și va mai pune problema de onoare, ci de necesitate…

     

    Pistru Simona-Geanina, fost viceprimar al Municipiului Arad (2008-2010),

    a declarat în fața organelor de cercetare, ca răspuns la întrebările „Care au fost împrejurările în care ați semnat adresa nr.42958/19.10.2010 și care a fost documentația ce a stat la baza întocmirii acestei adrese? Cine a întocmit schița cu propunerile de medificări menționate în adresă?”, următoarele: „Nu-mi amintesc nimic legat de această adresă, nu cunosc cine a întocmit schița anexată acestei adrese. Semnătura este a mea, nu cunosc ce documentație am avut la dispoziție, nu știu cine mi-a cerut să întocmesc această adresă și în ce scop am întocmit-o. (…) Sunt convinsă că nu am semnat nicio adresă fără o documentație în spatele ei și întotdeauna chemam la mine în birou oamenii care se ocupau și aveau semnăturile în spatele documentației. (…) O astfel de adresă ar fi trebuit întocmită, semnată și asumată de serviciul de specialitate și chiar nu-mi aduc aminte efectiv de împrejurările în care am semnat această adresă”.

    Doamna viceprimar nu își mai aduce aminte nimic… cam asta e concluzia. Dar iată mai departe ce conține respectiva adresă, care îi interesează atât de tare pe anchetatorii din Deva și din cauza căruia s-a făcut o propunere de încadrare a sa, a Geaninei Pistru, ca suspect pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu:

    Cum, cum? Ați semnat dispoziția în locul primarului Gheorghe Falcă,

    „dispărut”, așa cum a fost și în cazul „Elecon, la la momentul oportun din Primăria Arad, pentru ca dumneavoastră, Geanina Pistru, asemeni lui Tiberiu Dekani (în cazul Elecon), să iscăliți o asemenea inepție?

    Păi cum să semnezi tu singură, fără să îți spună primarul că trebuie să o faci? Iată ce a semnat: „Vă solicităm întocmirea pieselor scrise și pieselor desenate necesare reautorizării lucrărilor executate în cadrul obiectivului sus menționat (lucrările executate în cadrul obiectivului de investiție „Amenajare acces ștrand Neptun”) cu următoarele modificări: amenajarea unei zone verzi cu o lățime de 1,5 și o lungime de 12 m în zona actualului acces auto la incinta parcării private (proprietar SC Corleone – nota red.) din vecinătatea parcării nou amenajate, zonă verde ce urmează a fi delimitată de borduri montate aparent, denivelate cu 15 cm față de cota carosabilului parcării”.

    Cum adică, doamnă viceprimar, cum să semnați adresa către SC Drum Proiect SRL Timișoara și să le cereți, fără să vă spună nimeni, în locul primarului!, să fie blocată intrarea pe proprietatea unui concesionar de bună credință de la ștrandul Neptun?

     

    Expertiza tehnică extrajudiciară confirmă faptul

    că firma de proiectare, chiar dacă a primit adresa semnată de viceprimarul Pistru, „nu putea prevede prin proiect soluții care să contravină legislației în vigoare, respectiv nu putea prevede prin proiect soluții care să afecteze dreptul de trecere la terenul aferent concesionarului SC Corleone SRL”. Negru pe alb, nu?

     

    Ultima oră

    Poliția Deva a emis o Ordonanță, în data 18.09.2018, în care, analizând urmărire penală efectuate în cauză, constată următoarele: „La data de 23.10.2017, SC Corleone SRL a solicitat efectuarea unei expertize contabile, care să determine valoarea investițiilor realizate de această societate în vederea  realizării proiectelor care au stat la baza autorizațiilor de construire nr.188/1998, 223/1999, 227/2001, 332/2003, precum și valoarea profitului ce putea fi realizat de SC Corleone SRL, ca urmare a finalizării investițiilor. S-a arătat că prin efectuarea expertizei contabile se dorește a se dovedi unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv prejudiciul material suferit de societate cauzat prin îndeplinirea defectuoasă de către primarul Falcă Gheorghe și de către consilierii din cadrul Primăriei mun. Arad, a actelor care intrau în atribuțiile de serviciu ale acestora. (…) Față de cererea în probațiune formulată, o apreciez ca fiind pertinentă și utilă soluționării cauzei, având în vedere că persoana vătămată susține că infracțiunea de abuz în serviciu ar fi produs consecințe deosebit de grave, fiind incidente dispozițiile art.309 Cp, aspecte care nu pot fi lămurite decât prin administrarea acestui procedeu probatoriu, care dacă ar confirma cele susținute de persoana vătămată ar atrage altă competență materială pentru soluționarea dosarului penal”.

    Altfel spus, având în vedere că SC Corleone a fost împiedicată și șicanată, fiindu-i practic încălcat dreptul de servitute, timp de 14 ani (din anul 2004) să își desfășoare activitatea, organele de anchetă au decis efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili prejudiciul creat și, în cazul în care acesta depășește 1 milion de euro, dosarul să fie trimis rapid la DNA, care are competența de soluționare. Și cum știm bine – și am mai scris aceste lucruri cu alte prilejuri, în cei 14 ani de când durează această „poveste” – că prejudiciul este de minim 2 milioane de euro, atunci Stepănescu, Macra and Pistru, primarul Falcă și alți funcționari din Primăria Arad vor face coadă la Direcția Națională Anticorupție. Iar prejudciul este justificat, începând cu anul 2006, prin împiedicarea societății de a-și continua investițiile și de a desfășura activitățile comerciale.

    Imaginați-vă că la casa dumneavoastră ați dorit să schimbați un geam. L-ați dat jos și chiar atunci vine Primăria și vă sancționează și nu vă mai lasă să-l puneți la loc, în ciuda a zeci de adrese depuse către Primăria Arad. De ce nu v-au lăsat să puneți geamul? Pentru că așa i s-a iscat unuia ce se credea (și se crede încă) Dumnezeu în Arad. Vă întrebați dacă e vorba de Gheorghe Falcă și cei care i-au respectat deciziile, indiferent care au fost acestea? Noi știm, dar avem răbdare ca, oficial, să ne spună procurorii.

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Lilioara Stepanescu este “omul lui Falca” . Cand trebui “executat” un dezvoltator care nu “cotizeaza” , Falca o cheama pe “Lili” care stie ce sa faca sa-l distruga psihic pe acest dezvoltator. Orasul Arad arata groaznic si asta datorita acestei birocratii de care nu se doreste sa se scape.
      Doar acei care sunt “pocaiti” sunt iubiti de aceasta Lilioara Stepanescu, restul trebuie “ distrusi”
      . Suntem ultimul oras din Romania la timpul de eliberare al Cerificatelor de Urbanism si al Autorizatiilor de Constructie,, si asta datorita Mafiei formata din Lilioara, Macra si Falca.

      +28 voturi
      +1
      -1
    2. Falcone cu echipa sunt pe faras. O stie si el. Se schimba treburile si oamenii,nu mai are protectia Generalului. El mai spera,dar spera degeaba.Primiince vor cadea vor fi fraierii ce au semnat in locul lui de atatea ori.Astia habar nu au cati au dat pe goarna la DNA impotriva lor si ce dovezi beton au anchetatorii… daca ar sti macar un sfert ar fugi naibii in Madagascar

      +15 voturi
      +1
      -1
    3. Degea acum după aceasta trupa de netrebnici au distrus acest oraș și nu au vrut sa progreseze.
      Acest tovarăș cu facultate de construcții făcută pe repede înainte ne-a dus la dezastru și acest oraș și-a pierdut strălucirea.
      Părtași sunt și votaci ce pentru o bordura în fata blocului sa vândut ca vezi doamne “a furat da nea pus o bordura,”

      +17 voturi
      +1
      -1
    4. Către redacția ziarului și cetățenii ai Aradului
      Nu o mai criticați pe doamna Stepanescu căci ea este cea mai onestă, integra și profesionista persoană din Palatul Administrativ din 1918 și până în prezent. Profesionalismul dânsei este fără seamăn în următoarele domenii : tehnic, fiscal, construcții, cadastru, biologie, chimie, juridic, administrativ, financiar, spațial și toate celelalte domenii existente dar neenumerate . Cum va puteți imagina sa o schimbe Tutankhamon — unde ar mai găsi o persoana ca ea, fidela cauzei până în absolut? Nu e ușor sa duci Palatul Administrativ în spinare, de aceea ii dorim tot binele din lume și speram ca procurorii sa o scape de această povară.

      --8 voturi
      +1
      -1
    5. Aceasta doamna STEPANESCU este spaima tuturor celor ce au de a face cu Primaria Arad. Primeste “atentii” doar de la pocaitii care fac parte din “grupul” ales de dansa. Toti cei care vin cu diverse probleme sunt “respinsi” pentru frustrariile adunate in interiorul ei. NU VREA sa-si dea demisia chiar daca a fost rugata de primar sa renunte la functie. Toate proiectele de dezvoltare care au ajuns la ea au fost respinse fara explicatii de aceat gunoi urban al societatii. Spaga se primeste in Biserica impreuna cu doamna Macra .
      De verificat Autorizatiile emise dezvoltatorilor pocaiti !!!! Toti depasesc indicii maxim admisi !!!!!!!! Atentie DNA

      +14 voturi
      +1
      -1
    6. Lilioara Stepanescu conduce de mult acest sistem blocat de chiar de ea a Primariei Arad.
      Falca a vrut sa scape de ea dar se pare ca nu a putut. Colegii LILIOAREI nu o mai suporta !
      Sunt Autorizatii de Constructie care asteapta sa fie semnate de 3 luni si aceasta jigodie nu doreste sa le elibereze pe diverse motive !!!! ALOOOOO , nimeni nu se sesizeaza ca aceasta “nevertebrata” isi permita sa faca ce vrea ea in Arad ???
      Cladirile vechi cad pe noi , parcurile sunt oribile iar daca vrei sa refaci ceva , trebuie sa ajungi la LILIOARA !!!!!????
      Schimbatio DL Primar ca va trage orasul in jos !!!!
      Schimbati tot sistemul : LILIOARA, Macra si restul de mizerii care dicteaza acest sistem !!!!

      +12 voturi
      +1
      -1
    7. Si asa a ajjns lupul paznuc la oi…s a votat masiv falca ca sa se scape de psd….si pdl acum pnl a ajuns sa faca mai mari nenoriciri ca pe vremea psd!!tineti minte cum a procedat falca dupa ce a castigat prima data alegerile?l a chemat pe seful politiei si i a cerut niste dosare despre nu stiu ce candidat….tica ca sa ramana sef la politie obedient s a executat!!apoi falca a spus ca asa ceva nu se va mai intimpla…uite ca am ajuns de 10 ori mai rau mafia din primarie bate orice mafie!!de aceea se chinuie falca sa il bage pe balcea primar in locul lui sa acopere mizeria cand va pleca….pierzatori;?aradul si cetatenii ei!

      +9 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.