Liber nu mai e politist local, nu e modest, dar e liber…





Ce poveste de viață oferă fostul polițist local, Florian Liber (eliberat din funcție după ce-a fost arestat preventiv). Din câte se știe despre el, nu a depus cine știe ce efort și nici nu a făcut vreun sacrificiu pentru a ajunge polițist local. De altfel, puțini au făcut așa ceva, puțini sunt cei care au făcut un sacrificiu pentru a se face polițiști locali. Știu un singur caz în Arad, doar unul. Este al unui absolvent de facultate care a plecat împreună cu familia în Italia și, aflând din presa arădeană că s-a înființat Poliția comunitară, care recrutează personal, a renunțat la o situație onorabilă în Italia și s-a prezentat la concurs.
Nu susțin că neapărat a făcut un sacrificiu, dar și acum mi se pare că a rămas, dacă nu singurul, cu siguranță printre puținii care și-a dorit cu adevărat să se facă „om al legii”, nu să caute un serviciu mai ușor. Sau, poate, o modalitate mai ușoară de a obține un salariu bun, pe atunci, iar de câțiva ani, chiar foarte bun.
Liber? Nu știu. Dar este greu de crezut că a visat din copilărie să ajungă polițist, iar pentru asta să fi renunțat la vreo situație financiară sau socială deosebită pentru a-și împlini visul. La fel de greu de crezut este că ar fi renunțat la vreo îndeletnicire de natură academică pentru visul de a deveni polițist local. De altfel, nu părea un om bântuit de frământări existențiale și nici preocupat de studiul transcendenței și unității Sfintei Treimi.
Liber la vise și violență
Pe scurt și direct, a fost un om simplu – nimic rău în această simplitate – și cu preocupări ce nu l-ar fi scos din zona de bază a normalului. Până când, împins de cine știe de zbateri lăuntrice, s-a aventurat pe un teritoriu care l-a copleșit. Și astfel, a căzut pradă unor iluzii despre putere, alimentat de mitul justițiarului.
Asta, desigur, dacă excesul de violență pe care o manifesta în ultima lui prioadă de activitate în Poliția locală nu a fost pur și simplu urmarea unei deviații comportamentale având cauze patologice. Sincer, nu doar că nu cred în varianta asta, a unei boli despre care se spune că s-ar datora dereglării unor rotițe, dar îmi place să cred că tot ce i s-a întâmplat ar putea fi urmarea unei idei de poveste decît a unor porniri primitive.
De altfel, dacă informațiile noastre sunt corecte, a și refuzat, în cursul urmăririi penale, o internare pentru verificări medicale amănunțite. Rămânem, deci, la ideea că povestea lui de viață a fost la un moment dat virusată de acel vis bolnav în care el, Liber, se credea îndreptățit și liber să facă dreptate pe străzile Aradului. Așa, de capul lui. Nu să-și facă lui dreptate, ci Aradului, cetățenilor, ca un adevărat justițiar, cum se poate vedea în filme. Poate s-a simțit încurajat și de neputința de a gândi o modalitate reală de instaurare a climatului de ordine și siguranță pe străzi a celor ce se dau zmei aleși ai tuturor poveștilor arădene.
Și-o fi zis, în momentele de rătăcire prin lumea în care își trăia visul de justițiar, că „dacă ei nu-s în stare, le arăt că eu pot”. Poate o fi zis altfel, mai direct și însoțit de vaiete, ca-n manelele de „inimă albastră” sau de lecții de „veață”. Cert este că, încet, încet a devenit tot mai sigur pe el și tot mai intransigent cu „dujmanii”, mai ales cu cerșetorii și cu „boschetarii”.
Adică, exact cu cei mai vulnerabili trăitori în Arad, cei pe care și autoritățile municipale au încercat să-i „extermine”. Atât de vulnerabili încât nici nu aveau curajul să riposteze în vreun fel. Nu reclamau nicio agresiune comisă împotriva lor, știind, probabil, că pentur ei nu există dreptate în această lume. Așa că își purtau crucea, poate nu cu demnitate, dar cu resemnarea omului bătut de soartă și făr speranță.
Așa s-a întâmplat ca unul dinte acești trăitori amărâți – resemnat cu soarta ce-i fusese hărăzită, ce-și purta crucea destinului și porecla de „Vișinel” printre aburii inhalați din pungă – să intre în „grațiile” lui Liber tocmai într-un moment în care deborda de justițiarism și exces de zel.
Ce a urmat, se știe. Dumnezeu să-l ierte pe „Vișinel” și să-l ajute pe Liber să înțeleagă ce și de ce a făcut ce-a făcut. Și nu doar pe Liber, ci și pe cei care îl vor judeca – pentru că, se știe, cazul a ajuns în fața judecătorilor.
Ce se știe sigur, acum, este că a fost eliberat din arestul preventiv și plasat sub control judiciar. O decizie care a stârnit un val de îndoială la adresa Justiției, eliberarea din arestul preventiv fiind asimilată cu exonerarea de răspundere.
Liber la întrebări
Nu știm ce anume a stat la baza acestei decizii. Din comunicatul Curții de Apel Timișoara aflăm doar că eliberarea s-a făcut în temeiul art. 242, alin. 2 din Codul de procedură penală. Adică, „dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului”.
Nu ne putem permite să analizăm decizia Curții de Apel, dar ne întrebăm în ce măsură au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru eliberarea din arestul preventiv, de vreme ce una dintre condițiile instituirii acestei măsuri preventive este „suspiciunea rezonabilă că acesta (inculpatul – n.n.) a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane” (art. 223, alin 2, CPP).
Te pomenești că „Vișinel” este viu și nevătămat și noi încă n-am aflat. Altfel, dacă bine înțelegem noi prevederile acelui articol 223, dacă nu a înviat, nu se mai pune problema conduitei procesuale a inculpatului Liber. Pe de altă parte, dacă nici măcar nu a început judecarea fondului, împrejurările concrete ale cauzei sunt cele din rechizitoriu, deci, ce evaluare o fi făcut completul care a decis eliberarea din arestul preventiv a inculpatului Liber?
Spre deosebire de judecătorii completului, noi am rămas cu impresia că un om a murit după ce a fost supus unui tratament violent în sediul Poliției locale Arad (conform raportului de autopsie al medicului legist) și că, după terminarea urmăririi penale, inculpat pentru acest fapt este Florian Liber. Dar, poate greșim noi. De altfel, cam de mulți ani există o mare discrepanță între modul în care înțeleg faptele judecătorii (mă rog, unele fapte) și în care le înțelegem noi.
Este atât de mare discrepanța încât totul pare judecat după legi diferite. Uneori furtul nu-i furt, deși noi vedem clar că bunurile au dispărut dintr-un anumit loc, pentru a apărea, ciudat, în alt loc (numit, îndeobște, cont). Alteori, vedem cum moare cineva, de mâna sau mașina cuiva, pentru ca fapta să dispară pur și simplu. Ca-ntr-un număr de iluzionism. Morții, păgubiții, noi toți suntem vinovați. Niciodată ceilalți. Pentru că ceilalți nu răspund oricâte „scamatorii” ar face.
Morții, păgubiții, noi, suntem cu toții „Vișinel” în fața lor. Uneori avem dreptul să suspectăm că una sau alta dintre decizii sunt suspect de „iluzioniste” – cum este și aceasta de eliberare a inculpatului Liber. Dar să n-o spunem, cel mult s-o gândim.
S-au bucurat?
Desigur, eliberarea din arestul preventiv nu înseamnă că judecătorii au decis că Liber n-ar mai fi vinovat de uciderea lui „Vișinel”. Doar că s-a considerat că nu mai este nevoie să se mențină cea mai dură dintre măsurile preventive prevăzută de Codul penal, arestul preventiv. Se spune, în știința dreptului, că legea penală apără anumite valori sociale, între care, cea mai importantă, viața oamenilor. Poate așa ar fi, dacă legea asta n-ar fi aplicată de oameni, ci s-ar aplica singură.
Ne oprim aici și precizăm că, așa cum Liber are dreptul la prezumția de nevinovăție, așa se cuvine să acordăm și completului Curții de Apel Timișoara beneficiul prezumției că a luat cea mai dreaptă decizie. Desigur, cu speranța că liberul Liber nu va fugi din țară.
Oarecum de înțeles atitudinea lui Liber care, într-o postare pe facebook, și-a ridicat în slăvi avocatul și a tratat momentul cu o euforie vecină cu „câștigarea” procesului. Poate știe omul ceva ce nu știm noi, dincolo de calitățile avocatului său (chiar cel mai bun din țară?). Poate știu câte ceva și internauții care au comentat nu tocmai onorant la adresa eliberatului, dar mai ales a Justiției.
Oricum, mai este până va putea Liber să desfacă sticla de șampanie și s-o bea, eventual, împreună cu avocatul (deloc deranjat, se pare, de excesul de laude al clientului său, căruia nu i-ar strica un pic de modestie).
Se cuvine să prezentăm eliberarea lui Liber și din altă perspectivă. Înainte de a finaliza rechizitoriul, procurorul Pavel Palcu a suferit un grav accident vascular. Reamintim că Pavel Palcu a fost cel care a avut curajul să scoată acest caz la lumină, într-o perioadă în care, atât conducerea Poliției locale, cât și a Primăriei Arad, în frunte cu primarul Bibarț, erau fericiți să mușamalizeze cât se poate de mult din întâmplare, cu largul concurs al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Eliberarea lui Liber nu face altceva decât să alimenteze suspiciunile că urmează o nouă tentativă de mușamalizare a cazului. Nu de dragul lui Liber – cum spuneam, un om mic, totuși – ci pentru salvarea imaginii unor oameni mult mai bine plasați în ierarhia socială a Aradului.
După acest prin pas făcut de Curtea de Apel Timișoara, parcă nu-s chiar nefondate suspiciunile.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)