vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Lemonade”, filmul premiat pentru „Cea mai bună regie” la Sarajevo Film Festival, în premieră la Cinema Arta

    de Special Arad | 23 octombrie 2018, 1:48 PM | Cultură | Film

    0

    Lungmetrajul de debut al Ioanei Uricaru va fi distribuit în cinematografele din București și din țară începând cu 26 octombrie și chiar în acea seară, la ora 20, va fi difuzat și la Cinema Arta din Arad. Proiecția filmului va fi urmată de o sesiune de Q&A cu actrița principală, Mălina Manovici.

    „Lemonade” urmăreşte câteva zile tensionate din viaţa Marei (Malina Manovici), o asistentă medicală plecată din România, care se confruntă cu întorsături neaşteptate ale formalităţilor de prelungire a şederii în Statele Unite.

    Filmul a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2018, unde a fost nominalizat la premiul pntru „Cel mai bun debut”. A primit nominalizări și la AFI Fest, Film by the Sea International Film Festival, Jeonju Film Festival sau Montréal Festival of New Cinema și a câștigat în acest an Premiul pentru „Cea mai bună regie” la Sarajevo Film Festival. De asemenea, a atras mulţi distribuitori din toată lumea, fiind achiziţionat în Franţa, Statele Unite ale Americii, Canada, China, Germania, Grecia, ţările din fosta Iugoslavie şi Israel.

    Biletele pot fi achiziționate de la Cinema Arta, înainte de începerea filmului.

    Preț bilete:
    – 10 lei preț întreg
    – 5 lei preț redus pentru studenți și pensionari
    – 2,5 lei preț redus pentru elevi (cu carnetele vizate la zi)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.