Legenda televiziunii americane Norman Lear a murit la vârsta de 101 ani





Scenaristul, producătorul și dezvoltatorul Norman Lear, care a revoluționat comedia americană cu seriale îndrăznețe și extrem de populare la începutul anilor ’70, precum „All in the Family” și „Sanford and Son”, a murit la vârsta de 101 ani, scrie G4Media.
Publicistul lui Lear a confirmat pentru Variety că acesta a murit la locuința sa din Los Angeles din cauze naturale. O slujbă privată pentru familia apropiată va avea loc în zilele următoare.
„Vă mulțumim pentru emoționanta revărsare de dragoste și sprijin în onoarea minunatului nostru soț, tată și bunic”, a declarat familia lui Norman Lear într-un comunicat.
„Norman a trăit o viață de creativitate, tenacitate și empatie. El a iubit profund țara noastră și a petrecut o viață întreagă ajutând la păstrarea idealurilor sale fondatoare de justiție și egalitate pentru toți. Să-l cunoaștem și să-l iubim a fost cel mai mare dintre daruri. Vă rugăm să ne înțelegeți în timp ce plângem în privat în celebrarea acestei ființe umane remarcabile.”
Norman Lear a susţinut întotdeauna că formula de bază pentru comediile sale se reduce întotdeauna la esenţial: „Să-i faci să râdă”.
Printre realizările lui Norman Lear pe marele ecran se numără scenariile pentru „Come Blow Your Horn” (1963); „The Night They Raided Minsky’s” (1968); „The Thief Who Came to Dinner” (1971); „Stand By Me” (1986) şi „The Princess Bride” (1987), ambele regizate de fostul coleg de scenă din „All in the Family” Rob Reiner; şi „Fried Green Tomatoes” (1991). A scris şi regizat comedia acidă din 1971 despre industria tutunului „Cold Turkey”.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)