„Lecții de viață” pentru Cetatea Aradului de la Bastionul din Timișoara, la Clubul ABC

    de Raluca Medeleanu | 3 martie 2016, 5:09 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    1

    Studenți, arhitecți și voluntari ­au umplut, ieri seară, clubul ABC, unde Asociația CitiZenit a propus un paralelism între Bastionul din Timișoara (recent reabilitat) și Cetatea Aradului. Nimeni din administrație, în schimb, nu a avut curiozitatea să participe la eveniment, pentru a afla detalii importante în vederea reabilitării unui monument istoric la care tot visăm cu ochii deschiși că-l vom avea, cândva, drept obiectiv turistic.

    „Este cineva din administrație prezent în această seară? Nimeni? Păcat…”, a constatat Marius Miclăuş, primul invitat al serii, arhitectul care a coordonat echipa care a reabilitat şi reconvertit Bastionul Theresia din centrul Timișoarei.

    Acesta a făcut o prezentare foarte detaliată și clară despre etapele urmate în momentul în care administrația timișoreană a decis să reabiliteze Bastionul. Miclăuş a ținut să sublinieze cât de importantă este analiza materialului ca prim pas și cât de folositor este în vederea reabilitării corecte. S-au descoperit în construcție diferite tipuri de cărămidă, cea adăugată în anii 70 fiind de o calitate inferioară, datorită temperaturii mai scăzute la care a fost arsă, de aceea se și sfărâma. S-au descoperit mai multe tipuri de piatră: un tip adus din munții de lângă Simeria, iar alt tip care nu se găsește la noi în țară, fiind cel mai probabil adus din Italia, în perioada austro-ungară. De asemenea, s-a constatat că pământul de pe Bastion nu avea consistența necesară. În 1730, constructorii s-au grăbit foarte mult să termine construcția pentru că în acea perioadă Imperiul Otoman căuta să se extindă, astfel era o mare nevoie de bastioane pentru apărare.

    După partea de analiză, s-a trecut la partea de intervenție propriu-zisă. În 2006, s-a câștigat finanțarea prin fonduri UE pentru lucrări, iar licitația pentru construcție a fost câștigată de o firmă renumită la nivel internațional, care ar fi vrut să modifice proiectul realizat de Marius Miclăuş. De la acea firmă au sosit trei persoane care au promis că termină întregul proiect în doar câteva luni. N-au reușit, pentru că nu își închipuiseră la ce se înhamă. Reprezentanții firmei i-au cerut lui Miclăuş proiectul în format editabil, însă acesta a apelat la legea dreptului de autor și proiectul nu a mai fost dat. „Atenție mare la aceste lucruri sensibile!”,  a ținut el să avertizeze publicul, spunând că firma lui a fost singura care a refuzat să-și cedeze într-un asemenea mod proiectul.

    În cele din urmă, pentru reabilitarea Bastionului a fost aleasă o altă firmă, din Berlinul de Est, care până la urmă a intervenit negativ cu două acțiuni: a tăiat copaci, pentru că nu avea loc pentru schelă și a descoperit țigla, lăsând să plouă înăuntru. „Eu nu prea aveam cum să intervin pentru că în situații de neînțelegeri inginerul era cel care lua decizii și el le-a dat undă verde. Așa m-am trezit cu tot felul de probleme”, a spus Marius Miclăuş.

    În interior, s-au „lovit” de o problemă la nivelul mansardei, unde au găsit o structură metalică adăugată, montată cu scopul de susținere, când s-a făcut Muzeul Etnografic. „Era o supraîncărcare a structurii de lemn. A trebuit să intervenim. Lemnul era din secolul 19, de la restaurarea de atunci, și trebuia ignifugat. Am găsit o soluție chimică inventată de un colonel din Arad pentru a trata lemnul. O soluție eficientă pentru că este invizibilă, spre deosebire de lac și, în plus, este rezistentă la foc. De asemenea, este și mai convenabilă la preț față de ceea ce există în străinătate”.

    Per ansamblu, în vederea reabilitării Bastionului, s-a încercat refolosirea a cât mai multor componente vechi.

    Cu bune, cu rele, prin proiect s-a reușit adăugarea a 2000 de m², extinzând zona de centru și adăugând mansardarea. „S-a intervenit contemporan pentru a scoate zona istorică din banal”.

    Reabilitarea Bastioului în sine a fost realizată cu succes, într-un mod profesionist, la urma urmei. Problema cu care s-a confruntat Timișoara a fost însă funcționalitatea spațiului respectiv. În proiect era stipulat că au obligația, timp de 5 ani, să folosească spațiile din Bastion doar în scopuri culturale. Datorită chiriilor mari, unele spații au rămas închise, iar altele au ajuns să fie folosite în alte scopuri. Astfel, au apărut și unele intervenții în ceea ce privește aspectul din curte.

    Marius Miclăuş a ținut să dea exemplu o situație în care reamenajarea unui spațiu nerealizată cum trebuie are urmări drastice, dând exemplu piața Libertății din Timișoara. „Lipsa reacției noastre duce la așa ceva…”, a spus el. „Este un spațiu în care s-a investit! Dar eu, personal, nu mă simt bine acolo!”.

    Încheiându-și prezentarea, Miclăuş a ținut să lanseze o întrebare meditativă celor din public:

    „Ce o să se întâmple cu Cetatea Aradului?”

    Bastionul și Cetatea Aradului au un lucru în comun: sunt ambele construite în stil Vauban, în secolul al XVIII-lea. Dar le deosebește  o „mică” diferență: Bastionul din Timișoara măsoară 2 hectare, iar Cetatea Aradului (curtea interioară) 19 hectare. Cu tot cu zona verde din jur are 200 hectare! O perioadă foarte mare de timp, Cetatea Aradului a fost ocupată de Armată. Ceea ce a fost și un dezavantaj (accesul fiind interzis), dar și un avantaj, pentru că atâta timp cât imensul spațiu a fost ocupat, a fost într-o oarecare măsură și ferit de a fi „înghițit” de natură.

    Acum însă Aradul are planuri mari cu Cetatea. Sau, am putea spune, mai degrabă vise. Multe vise, variate, mai mult sau mai puțin aplicabile.

    Dar ce o să se întâmple cu Cetatea din Arad? Ce s-ar putea face cu ea? La această întrebare a încercat să răspundă cel de-al doilea invitat al serii, arhitectul Amalia Ignuţa, care a prezentat viziunea ei legată de Cetate. Amalia a realizat un proiect de studiu, ca lucrare de licență, prin care și-a imaginat ce s-ar putea face pentru readucerea la viață a acestui vestigiu.

    După părerea Amaliei, acest lucru nu ar fi indicat să se realizeze dintr-o dată, ci pe mai multe etape, sau „faze” cum le numea ea, acestea reprezentând trei poli care să constituie zona restructurabulă a Cetății: o zonă pentru activități culturale, o zonă pentru activități de divertisment, care să se lege cu Ștrandul Neptun (e de menționat că tânăra imaginase ștrandul în forma lui dinaintea apariției gardurilor, înainte de starea moartă în care se află de câțiva ani buni) și o zonă economică, dedicată conexiunii cu orașul. Ea a recomandat ca ordinea „activării” zonelor din Cetate să fie asemenea cuceririi unei cetăți: din afară, înăuntru. Mai întâi, arădenii să se obișnuiască cu prezența zidurilor cetății în viața lor, având acces în jurul lor, pentru a se plimba. În acest sens, Amalia a sugerat construirea a mai multor căi de acces peste Mureș (pasarele, poduri), ca locuitorii orașului să se poată simți conectați cu această zonă. Iar apoi, pe rând, să se dezvolte și restul zonelor. „Mai întâi trebuie să facem Cetatea accesibilă pentru noi, pentru arădeni, iar pe urmă să fie îndreptată și către străini.”

    De aceea, pe lângă clădirile dedicate activităților culturale și de loisir, a sugerat până și construirea unor imobile pentru locuit, ca cetatea să nu își piardă viața după o anumită oră, ci să fie „vie” mereu.

    Dar ca Cetatea Aradului să fie un organism „viu” în inima orașului, ar trebui s-o resuscităm… iar în momentul de față… misiunea pare a fi peste puterile noastre. A administrației și a orașului în general.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Când subiectul abordat nu este trivial și de prost gust, monden, sau legat de frustrările personale ale unor neînțeleși, ci este unul serios cum este “viitorul Cetății”, lipsesc comentariile.

      Este Cetatea Aradului un potențial Catalizator de Bună Stare?
      Poate devenii Cetatea un magnet ce ar putea atrage turiștii buni plătitori de servicii și produse?

      Cine mai crede că politicienii și administrația locală, sânt interesați de Prosperitatea Urbei?
      Cu toate că CLM este Cel mai Prost administrator al bunului public, sântem de acord să lăsam și Cetatea Aradului pe mâna lor?
      Care din Proiectele Pentru Arad vi se par vouă că au Calitatea remarcabilă a ” LUCRULUI BINE FĂCUT “???
      Ce GARANȚIE este dispus să ne dea Primarul și Instituția Primăriei că Proiectul Cetatea Aradului este unul care va fi Profitabil pentru cetățenii Urbei și nu doar pentru Gașca din jurul Preadesteptului și a Atotștiutorului Conducător?

      Stăm pasivi pe mai departe?
      Nu există metode să ne implicăm direct în viitorul Urbei?
      Sunteți Mândrii de cum arată Frumosul Nostru Oraș?

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.