Lecție de drept în acordurile lui Mozart, la UVVG





„Mozart, pentru juriști … și nu numai” este denumirea unui eveniment organizat în Aula Cicio Pop a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Avocatul Paul Popovici, cadru universitar în cadrul Facultății de Științe Juridice a UVVG a dorit să ofere asistenței un altfel de lecție de educație juridică, din perspectivă muzicală.
„Mozart pentru juriști este o încercare de a apropia cultura de studenți și nu numai de studenți, ci de publicul larg iubitor de artă, iubitor de muzică. «Mozart pentru juriști» a plecat de la o idee pe care mi-a sugerat-o doamna grefier Mariana Olaru, aceea de a vorbi studenților despre Mozart. Dar cum să vorbești studenților la Drept despre Mozart când obiectul lor de studiu nu e muzica? Și atunci, fiind cel mai versatil, mai complex compozitor, am putut să mă apropii de studenți cu ilustrarea unor noțiuni a dreptului de autor cu creația lui Mozart. Acesta este de fapt mesajul acestei acțiuni”, a declarat conf. univ. Paul Popovici, organizator al evenimentului.
Evenimentul, caracterizat prin eleganță și rafinament, în acordurile lui Mozart, s-a desfășurat în prezența rectorului UVVG, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci și a conducerii Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Proiectul, inițiat și desfășurat cu succes la Arad, se dorește a deveni un eveniment periodic, organizat și în incinta filialei UVVG din Satu Mare.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)