Video: Familia de lebede s-a mutat pe lacul din incinta noului parc din zona str. Mărului





După ce și-a făcut veacul mult timp pe râul Mureș, în zona Polivalentă, apoi o scurtă perioadă pe lacul de la Pădurice și la Măltăreț, iată că familia de lebede atât de îndrăgită de arădeni s-a mutat pe lacul Homocul Mare din incinta noului parc amenajat de Primărie în zona străzii Mărului, de la capătul cartierului Alfa.
Parcul nu este încă inaugurat, lucrările fiind cu mult întârziate, dar zona fiind igienizată, a început să fie frecventată de unii arădeni dornici de plimbări pe vremea frumoasă. Astfel că lebedele, cei doi părinți și patru pui, o duc bine primind de mâncare porumb.
În ceea ce privește amenajarea zonei de agrement „Mărului”, conform actului adițional, constructorul trebuie să ducă la bun sfârșit amenajările până la data de 31 octombrie, iar Primăria ne-a transmis că acum se fac ultimele retușuri. Pe lac, au fost amenajate pontoane pentru pescuit, iar lângă lac sunt terenuri de sport, locuri de joacă, un foișor de lectură, un perimetru pentru picnic și unul destinat plimbării câinilor, vestiare și o clădire administrativă. Întregul parc va fi supravegheat video, pentru a evita vandalizarea.
Comentariile portalului
Ce se înțelege prin CEAS MECANIC AUTOMAT PENTRU BĂRBAȚI CU CALENDAR? ANGAJATUL VOSTRU NU ȘTI LIMBA ROMÂNĂ DELOC, NU ȘTIE UNDE SĂ PUNĂ O VIRGULĂ, SĂ (...)
Ciobanie. Statz acas'. Buie Mibi si drujba lui (nu, nu ma refer la nevasta-sa...).
Las ca se vand baghete mai multe ... doamnelor.