joi, 20 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Lazăr Faur: „Aradul pregătește studiile pentru modernizarea școlilor și grădinițelor din fonduri europene”

    de - | 3 februarie 2022, 5:55 PM | Comunicate contra cost

    0

    Viceprimarul Lazăr Faur a prezentat investițiile în educație cuprinse în bugetul din anul 2022, în cadrul unei conferințe de presă la sediul PNL.

    „Suntem într-un moment în care așteptăm finanțări europene, dar trebuie să ai pregătite documentațiile pentru a accesa aceste fonduri. Pașii pregătitori înseamnă studii, care ne conduc la banii europeni pentru clădiri și dotări, pentru a ridica nivelul bazei materiale”, a spus acesta.

    Viceprimarul a vorbit despre 10 proiecte prioritare din cele destinate educației.

    „Avem licee teoretice foarte bune, Moise Nicoară, Elena Ghiba Birta, Pedagogic și toate celelalte, dar suferim în ceea ce privește învățământul tehnologic. Am alocat bani pentru un DALI  necesar amenajării unui Campus Preuniversitar Tehnologic (400.000 lei), un studiu care se va face la Liceul de Construcții și Protecția Mediului, proiect pentru care sperăm să obținem finanțare prin PNRR sau POR. Un alt DALI pregătește reabilitarea termică și modernizarea clădirilor unor unități de învățământ secundar superior: Colegiul  Național Vasile Goldiș, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul de Arte Sabin Dragoi și Liceul Național de Informatica Arad, clădirea fostei Școli Generale nr. 5. Urmărim izolarea termică a clădirilor, refacerea fațadei, înlocuirea ferestrelor și ușilor, respectarea normelor ISU. Am participat la o ședință de lucru POR, unde am discutat de posibilitățile de finanțare.  Pregătim prin actualizarea DALI reabilitarea termică a Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară și a Liceului Adam Muller Guttenbrunn (pe strada Posada). Pentru terenul de sport al Colegiului Național Moise Nicoară avem contractul de proiectare și execuție în derulare. Lucrările în valoare de 3,9 milioane de lei pornesc la începutul lunii aprilie.

    Pentru a digitaliza unitățile de învățământ, vom avea un studiu de fezabilitate cuprins în buget (500.000 de lei) referitor la toate unitățile de învățământ  preșcolar, secundar inferior și superior. Urmărim ce nevoi au școlile din Arad și stabilim care sunt dotările necesare pentru fiecare. Anul acesta se va lucra la extinderea și modernizarea grădiniței PP Prichindel, de pe strada Fabius, știm că este o lucrare importantă pentru că este singura grădiniță din Micălaca, cu mai multe sedii, este o lucrare pentru care alocăm 2,9 milioane de lei. Tot pentru grădinițe, avem prevăzut DALI pentru reabilitarea PN 10 Mugurelul, pe strada Petru Rareș și studiu de fezabilitate pentru construirea grădiniței pentru 10 grupe de copii în zona Subcetate. Pentru nevoia de a mări repede spațiile de învățământ acolo unde este nevoie, am alocat bani pentru studii de fezabilitate pentru achiziții și montaj containere pentru Școala Gimnazială Aron Cotruș, Colegiul Vasile Goldiș, Liceul Teologic Penticostal, Grădinița PP 12, Grădinița PP Furnicuța”, a spus viceprimarul Lazăr Faur.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.