Laura Andreș este reprezentanta asistenților sociali din Arad la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială
Marți, 15 martie 2022, la Ateneul Român din București va avea loc Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, eveniment de înaltă ținută devenit o tradiție pentru toți cei care activează în domeniul social.
Organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali (CNASR), cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, evenimentul recompensează performanța și excelența celor mai merituoși asistenți sociali si a personalităților care au avut o contribuție deosebita la promovarea asistentei sociale.
Ediţia din acest an va aduce în lumina reflectoarelor asistenţii sociali sau personalităţi care s-au remarcat prin devotamentul faţă de profesie, precum şi prin munca cu comunităţile şi beneficiarii pe care i-au deservit în timpul uneia dintre cele mai obositoare şi incerte perioade din istoria recentă, perioada pandemică 2020-2021.
Amfitrion al evenimentului va fi ca in fiecare an Andreea Marin – Ambasadorul Excelenței în Asistență Socială.
„Trimitem în anul acesta la Gala Excelenței în Asistență Socială, un asistent social cu tradiție în munca socială în persoana dnei Laura Andreș – asistent social principal. Asistent social din vocație pentru bine și pentru oameni, dna Andreș are o activitate amplă de asistență socială atât în municipiul Arad, cât și în județ, începând cu 1996. Este în prezent Coordonatorul activității Centrului de Zi Pentru Copii Oaza Copiilor Oaza Copiilor și asistent social la Fundația Româno-Germană unde coordonează activitățile de asistență socială în 2 Centre de Consiliere și Sprijin pentru Persoane Vârstnice. De asemenea, este și președintele sucursalei teritoriale ale Colegiului Național al Asistenților Sociali. Suntem încredințați că dna Andreș va fi apreciată și la București așa cum este apreciată și pe plan local și îi urăm mult success”, spune Raul Stepan – vicepreședintele sucursalei Arad a Colegiului Național al Asistenților Sociali.
Comentariile portalului
Treaba pompierilor este sa stinga focul. Treaba politiei este sa cerceteze de la ce a pornit focul, iar cauza cea mai frecventa la incendiile auto este scurcircuitul electric. Pana la (...)
Pe teritoriul Daciei, într-adevăr. Am corectat, mulțumesc. Eu am luat inițial în calcul întreaga perioadă știută în care au existat triburile nomade ale sarmaților.
Pompierii vorbesc prostii atunci. Cunostiinte zero.