miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lacul Pădurice, un loc frumos căruia i-a trecut vremea. Plin de păsări moarte și gunoaie, acesta așteaptă să fie curățat

    de Andreea Daniela B. | 16 septembrie 2021, 9:44 AM | Știri Arad | Telefonul cititorului | Topic special

    1

    Tot mai multe locuri din Arad se degradează, unele fiind cândva poate singurele în care puteai merge ca să te relaxezi după o zi încărcată de muncă. Din păcate, cu toate că autoritățile locale prea puțin observă ce se întâmplă, arădenii văd și nu le place deloc.

    De exemplu, Lacul Pădurice, situat în „inima” Podgoriei, este un loc frumos unde oamenii mergeau seara, dar și în timpul zilei, mai ales pe perioada verii când vremea le permitea să se oprească pe câte o bancă. Aceștia puteau să admire mișcările și jocul de lumini pe care îl făcea apa, lucru chiar frumos, care schimba complet atmosfera din jur.

    Desigur, nici măcar asta nu a durat prea mult pentru că tot ce e frumos, sau cel puțin are ceva potențial, dispare repede din Arad de parcă ar exista pe undeva o regulă nescrisă, dar urmată cu sfințenie.

    Dacă noaptea arădenii se puteau bucura de câteva lumini și de apa care se sincroniza cu acestea, ziua nu erau foarte multe de văzut, însă mulți mergeau acolo chiar și doar pentru câteva minute sau măcar în trecere.

    Și totuși, probabil acest lucru urmează să se schimbe pentru că apa este extrem de murdară și oamenii au început să se plângă și de mirosurile pe care le emană acesta, mai ales din cauza porumbeilor morți care se găsesc prin ea, dar și din cauza celorlalte deșeuri.în acest caz este de menționat și că nu este prima dată când în zonă miroase urât, fiind un lucru care s-a mai întâmplat și până acum, poate chiar de mai multe ori.

    Desigur, acestea sunt greu de observat, mai ales că o cameră de supraveghere din zona lacului reușește să surprindă imagini doar cu solul, asta dacă ne luăm după poziția în care este acesta îndreptată.

    Cumva, înțelegem că autoritățile locale nu sunt de vină pentru sticlele ajunse în lac, suntem aproape convinși că cei din administrație nu au mers pe rând să arunce câte ceva în apă, însă, cu toate că și comportamentul unora lasă de dorit, lacul ar fi trebuit curățat periodic, așa cum e normal să se întâmple.

    Din nefericire, imaginile primite de la un cititor Special Arad spun altceva și arată destul de clar faptul că, din motive încă necunoscute, nimeni nu s-a ocupat de lac de ceva vreme și ne vine greu să credem că o vor face în viitorul apropiat.

    Citește și Din ciclul „băga-ți-ai picioarele!” – PROVOCAREA APĂ CRISTALINĂ – o campanie Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Doamna, in Romania s-au desfiintat echipele de salubrizare/intretinere ale autoritatilor (locale si centrale). S-au liberalizat (cam multe legaturi cu liberali si in nume). Ca urmare, trebuie facuta licitatie, care dureaza luni de zile pana la aflaraea castigatorului si apoi luni de zile contestatiile. abia apoi se trece la curatenie si intretinere. Cica asa-i mai bine si mai ieftin.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.