joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    La prima proiecție de după pandemie, la Cinema Arta ne vom putea uita la animale din mașina de taxi

    de Tomck@t | 4 iunie 2020, 2:28 PM | Cultură | Film

    0

    După o pauză nedorită de 87 de zile, reprezentanții Cinematografului Arta anunță că în acest weekend se vor relua proiecțiile, în grădina de vară, iar primul film din această lună va fi documentarul românesc „România Neîmblânzită”. Cu această ocazie, debutează noul proiect al CMCA, „Taxi Drive-in Cinema”.

    Așa cum v-am anunțat marți, reprezentanții autorităților locale și ai instituțiilor de cultură au decis să reia activitățile culturale, iar primul eveniment va fi „Taxi Drive-in” la Cinema Arta, pe 5 și 6 iunie, la orele 21:30, un program special al Centrului Municipal de Cultură Arad în colaborare cu o companie locală de taxi. De ce taxi? Pentru că spectatorii nu vor beneficia de scaune obișnuite, ci de scaunele unor mașini de taxi, care vor fi gata parcate în curtea cinematografului la proiecțiile filmului.

    „Spațiul nefiind configurat ca o parcare – și nedorind ca spectatorii să fie supuși stresului parcării în spații mici, vor fi puse la dispoziția publicului mașini gata parcate din care vor putea vedea filmele din program. Totodată, având un început de vară deosebit de răcoros, publicul are parte de confort termic la ora târzie a proiecției. Totodată, dacă există cerere semnificativă, avem în vedere organizarea unui weekend de drive-in cinema, eventual într-una din parcările centrelor comerciale”, a spus Daniela Pădurean-Andreica, managerul CMCA.

    „Grăbiți-vă să vă rezervați un loc la proiecțiile din 5 și 6 iunie. Vă asigurăm că vom lua toate măsurile necesare pentru ca mașinile să fie dezinfectate în ambele zile, iar spectatorii să fie protejați”, anunță organizatorii.

    Filmul documentar „România neîmblânzită” (2018, regia: Tom Barton-Humphreys) este o incursiune de 90 de minute într-un univers uimitor, zonele de interes major fiind Munții Carpați, Delta Dunării și Transilvania.

    Acesta a mai fost proiectat de câteva ori la Cinema Arta și de fiecare dată s-a bucurat de un succes imens, toate locurile fiind ocupate în sală.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.