Percheziții DNA la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad. Ce verifică procurorii
În această dimineață, la sediul în care funcționează Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad s-au prezentat procurori ai Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, însoțiți de polițiști, pentru a ridica documente care fac obiectul unei cauze penale.
Deocamdată nu știm despre ce este vorba, însă o să vă ținem la curent în momentul în care o să primim informații. Oficiale sau neoficiale.
O fermă din județul Arad…
Din informațiile obținute pe surse, după ce toți angajații au fost invitați sa iasă din birouri, procurorii desfășoară o anchetă privind suspiciuni de fals, abuz în serviciu pentru obținerea unor beneficii nejustificate și luare de mită, într-un dosar care vizează posibile intervenții menite să favorizeze anumite firme implicate în comerțul și exportul de animale.
Se pare că mai mulți angajați ai DSVSA Arad sunt verificați pentru presupuse acțiuni prin care ar fi încercat să împiedice identificarea unor probleme sanitar-veterinare într-o fermă zootehnică unde existau indicii privind apariția unei boli la animale. În acest context, anchetatorii analizează informații potrivit cărora probe biologice recoltate pentru analize de laborator ar fi fost distruse, fapt ce ar fi împiedicat stabilirea cu exactitate a situației epidemiologice.
Investigația urmărește să clarifice dacă normele sanitar-veterinare au fost încălcate și dacă animale provenite din exploatația respectivă au intrat în circuitul comercial sau au fost exportate către alte state, în pofida suspiciunilor legate de starea lor de sănătate.
Cercetările sunt în curs de desfășurare, iar toate persoanele vizate de anchetă beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanță.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)