Adevărata față a vieții ne pune de multe ori în situația de a trece dincolo de falsele „vieți” promise de unii și de mizeria unor interese care ne prezintă niște realități false. Niște priorități rupte de realitate, răsturnate, care neagă până și legăturile materne.  Și, ce-i, poate, și mai grav, distorsionarea acestor realități se face cu „justiția televizată” sau „presa tele-justițiară”, profitând de necazul unor oameni (vinovați sau nu, este mai puțin important).

Iar „beneficiarii” acestor mizerii  suntem noi, toți cei ce receptăm informațiile care compun întreaga manipulare. Da, sunt oameni și instituții care, în loc să ne informeze – atât cât se poate, în unele cazuri – rostogolesc „informații” către presă, în special televiziuni pentru că au impact mai mare, din care ies știri „de senzație” menite doar să inducă o anumită stare de spirit, la umbra căreia se poate face și desface orice.

Justiția televizată și presa, prietenie din interes

Să începem prin a preciza că faza de urmărire a procesului penal, condusă de procuror și care include și cercetarea efectuată de polițiști sub coordonarea procurorului, nu este publică. Prin urmare, nici actele încheiate în această fază nu sunt publice, indiferent că este vorba de audieri, interogatorii, probe și așa mai departe.

Pe de altă parte, cine crede că procurorii sau polițiștii implicați în astfel de activități sunt niște naivi care pot fi „descusuți” de ziariști se înșeală. Cum ajung, așadar, informații „din anchetă” la jurnaliști? În orice caz, nu ca urmare a cine știe ce mari anchete de presă sau a activității vreunei „surse”. Povești. Parchetele și Poliția știu foarte bine să-și protejeze informațiile din dosarele penale și au la îndemână pârghii legale s-o facă.

Și-apoi, realist privind lucrurile, presa nu a fost și nu va fi niciodată prietena acestor instituții. Relația, atunci când există, nu este de prietenie, ci de interes. Iar când este vorba despre interes, cu siguranță nu cel al presei primează.

Adevărata întrebare este alta: ce urmăresc cei din justiție care dau presei informații din dosare aflate în curs de cercetare/urmărire penală? Și, mai ales, cine sau care este persoana, fizică sau juridică, aflată deasupra urmăririi și cercetării penale, implicată în aceste manopere?

Este clar că nu se poate face justiție sub presiunea unor emoții colective generate de unele fapte ce marchează profund societatea. Și, cu atât mai puțin, sub presiunea „străzii”, cum se zice – acum mai sunt și rețelele de socializare implicate în acest joc al presiunii asupra celor chemați să înfăptuiască justiția.

Desigur, nici legiferarea nu se poate face sub presiunea „străzii”. Legiferarea trebuie să fie un proces conștient și asumat de stabilire a celor mai utile reguli pentru societate, care să asigure stabilitatea societății, liniștea și siguranța cetățenilor, necesare pentru a-și îndeplini obligațiile sociale dar și pentru a se putea odihni. Desigur, vorbim despre domeniul penal.

Glumă de criză: parlamentarii PSD și PNL renunță la jumătate din suma forfetară

Așadar, legiferarea nu este – sau n-ar trebui să fie! – o jucărie în mâinile unor șefi de partide aflate, printr-un concurs de împrejurări, la conducerea țării. Însă așa cum ne arată viața, toate astea se petrec exact așa cum nu ar trebui. De aceea, uneori este nevoie de puțină „presiune a străzii”, bine dirijată, pentru a se putea legifera exact cum vor vremelnicii șefi politici.

Sau, pentru a trece în plan secund anumite acte normative deloc populare, cum ar fi, de exemplu, măsurile de reducere a deficitului bugetar fără tăierea pensiilor speciale sau a banilor parlamentarilor. Mărturisesc, n-am auzit nimic despre reducerea, măcar cu câteva procente a sumei forfetare de aproximativ 35.000 de lei lunar acordată parlamentarilor, din care jumătate poate fi cheltuită oricum, chiar și pe droguri, putând fi justificată printr-o simplă declarație pe propria răspundere.

Dar, poate n-am fost eu suficient de atent la postările domnului Fifor, șeful de marketing al PSD în județul Arad (mai ales că pe mine m-a blocat!). O fi declarat că parlamentarii coaliției de guvernare, conștienți de greutățile prin care trece țara, renunță la, să zicem, jumătate din suma forfetară, aia „pentru droguri”.

Mamă ce ești, nu-ți mai apăra copilul

Cazul acelui tânăr care, plin de droguri ca un butoi cu murături la sfârșit de toamnă, a omorât doi tineri la intrarea în stațiunea 2 Mai, este cunoscut în cele mai mici amănunte.

Citiți aici: Momentul șocant al accidentului de la 2 Mai, înregistrat audio de camera lui Sebi, unul din tinerii morți în cumplita tragedie 

Televiziunile au prezentat cam tot ce se putea despre acest caz, mai puțin de unde și-a procurat drogurile Vlad Pascu. Ni s-a spus cât cheltuia pe droguri, cu cine le consuma, dar nu și de unde și le procura. Și nu mă refer la acel grup de amici, cam de aceeași vârstă cu el, care „făceau rost de droguri”, ci la dealerii adevărați, cei care aduceau sau primeau droguri din afara țării.

Foarte interesant că s-a trecut repede peste greșelile grave comise de polițiștii care l-au oprit în trafic pe șoferul drogat. Despre felul în care sunt ei cercetați, despre declarațiile pe care le-au dat, despre acuzațiile care li se aduc, nu se spune nimic. Asta nu trebuie să știe românii. În schimb a fost umplută piața de informații cu date amănunțite despre ce făceau, ce mâncau, ce vorbeau cei din familia tânărului.

Citiți aici: Video | „Oxicodona e viața noastră”. O nouă înregistrare cu șoferul drogat care a omorât doi tineri în stațiunea 2 Mai 

La un moment dat, a apărut informația că mama acestui Vlad Pascu ar fi avut „nesimțirea” să facă tot ce putea pentru a-și apăra copilul. Și, cu tot respectul pentru victime și pentru suferința părinților acestora, cu toată înțelegerea pentru autorități și cu deplina conștientizare a gravității faptelor comise care au dus la tragedia de la 2 Mai, întreb: care mamă nu ar face orice pentru a-și ajuta copilul?

Dacă nici la asta nu mai au dreptul mamele, atunci nimic nu mai este bine așezat în societatea noastră.

Sigur, există o infracțiune, prevăzută în actualul Cod penal, numită „favorizarea făptuitorului” (art. 269 C.P.) prin care este incriminat ajutorul dat făptuitorului „în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate”.

Doar că „Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte”. Așa este prevăzut în alin. (3) al aceluiași articol din Codul penal. Într-o altă formulare, ideea a fost transpusă și în Codul penal din 1968 („Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte” – art. 264).

Or, dacă nu se pedepsește, este greu de înțeles cum de a fost „crucificată” public o mamă care încearcă să-și apere copilul. Nu discut celelalte fapte comise de respectiva mamă, doar cea de a fi spus că este dispusă să facă tot ce îi stă în putință să-și ajute copilul.

Pot accepta că ziariștii n-au știut de această prevedere din C.P., dar cu siguranță au știut cei de la care au primit stenogramele. Pot înțelege că femeia a fost urmărită pentru niște fapte penale și că a fost interceptată, dar să faci publică discuția dintre ea și fiul ei arestat preventiv, mi se pare nedemn pentru investigatori. Chiar pentru ideea de justiție.

Așteptăm cu mare interes să fie transmise public stenogramele  unor discuții pe subiecte serioase, între parlamentari, de exemplu, între traficanții de droguri. Sau de țigări, că de ăștia nu se mai spune nimic după ce au fost vedete la toate televiziunile.

Apropo: politicienii mai fac obiectul vreunei investigații? Mai sunt interceptate convorbirile primarilor în preajma licitațiilor? Se mai interesează cineva cum se fac caietele de sarcini pentru licitații? Sau acum românii nu au voie să știe decât că o mamă este în stare să facă tot ce poate ca să-și salveze copilul? Și neapărat să treacă peste măsurile guvernului, cu gândurile îndreptate spre mamele care-și apără copiii când au încălcat legea.