Jurnalista care a cauzat alegeri anticipate în Malta, ucisă de o bombă, în stil mafiot
Daphne Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigații din Malta, aflată la originea unor acuzații de corupție care au provocat alegeri anticipate în țara sa în luna iunie, a fost ucisă luni în explozia unei bombe care fusese plasată sub mașina ei, relatează AFP și Reuters citate de Agerpres.
Luni, în jurul orei locale 15:00, o explozie puternică a distrus mașina în care se afla Caruana Galizia, în apropiere de casa ei, caroseria arsă a vehiculului fiind aruncată de suflu pe un câmp din vecinătate.
În cursul unei conferințe de presă, premierul Joseph Muscat, al cărui anturaj apropiat a fost ținta unor atacuri violente lansate de Caruana Galizia, a denunțat un act „barbar” și a ordonat forțelor de ordine să-și concentreze toate resursele pentru ca autorii atacului să fie aduși în fața justiției.
„Ceea ce s-a petrecut astăzi este inacceptabil din mai multe puncte de vedere. Astăzi este o zi neagră pentru democrația și libertatea noastră de expresie. Nu voi avea liniște până când nu se va face dreptate”, a declarat el.
În vârstă de 53 de ani, Caruana Galizia a lucrat ca publicist la mai multe instituții media din Malta, dar era cunoscută mai ales pentru blogul în care a denunțat mai multe cazuri de corupție.
La începutul lunii iunie, Partidul Muncii condus de Joseph Muscat, la putere din 2013, a obținut victoria în alegerile legislative anticipate convocate în urma unei serii de scandaluri în care au fost implicați apropiați ai acestuia și în dezvăluirea cărora Caruana Galizia a avut un rol central.
Ministrul Energiei, șeful de cabinet al lui Muscat și chiar soția premierului au fost suspectați că dețin conturi off-shore dezvăluite în scandalul Panama Papers.
Muscat a dezmințit categoric acuzațiile și a promis că va demisiona dacă acestea vor fi dovedite.
În primăvară, revista Politico o clasa pe Caruana Galizia printre cele „28 de personalități care fac să se miște Europa”, descriind-o drept „un WikiLeaks întreg într-o singură femeie, în cruciadă împotriva lipsei de transparență și a corupției în Malta”.
Sursa: Digi 24
Sursa foto: timesofmalta.com


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)