Județul Arad, sub avertizare de pericol de inundații. Codul portocaliu expiră mâine
Aproape întreaga jumătate de vest a țării este vizată de o serie de avertizări de inundații. Până la prânz este activ un cod portocaliu pentru cursuri de apă din județele Caraș-Severin și Timiș, iar până la ora 18:00 o avertizare similară este valabilă pentru râuri din județele Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud, informează ANMH.
Totodată, județele Hunedoara, Arad, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți și Dolj sunt vizate de un alt cod portocaliu de inundații, ce va expira mâine la prânz. În plus, au fost emise două coduri galbene de inundații, valabile până mâine la miezul nopții, pentru bazine hidrografice tot din jumătatea de vest a țării.Anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice Crasna (judeţul Satu Mare), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava şi Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş) se vor afla sub Cod portocaliu de viituri până luni, la miezul nopţii, informează duminică Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) conform Agerpres.
„În cursul acestei dimineţi, Centrul Naţional de Prognoze Hidrologice din cadrul INHGA a actualizat Avertizarea hidrologică, în conformitate cu situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore. Astfel, Codul portocaliu va fi prelungit până mâine, 27 februarie, la miezul nopţii, pentru anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Crasna (judeţul Satu Mare), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava şi Moraviţa (judeţele: Caraş Severin şi Timiş)”, spun hidrologii.
De asemenea, până marţi, 28 februarie, ora 16:00, vor fi sub incidenţa unui Cod galben de inundaţii râuri din judeţele: Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Mureş, Alba, Timiş, Caraş Severin şi Gorj.
Tot sub Cod galben de inundaţii se află, până luni, râuri din judeţele Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Vâlcea şi Argeş
„În acest context, se pot depăşi cotele de apărare, ca urmare a scurgerilor importante pe versanţi, torenţi şi pâraie. Totodată, există riscul generării viiturilor rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri. Recomandăm respectarea măsurilor dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local, cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii”, atrag atenţia specialiştii INHGA.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)