Jos cu toate garajele din zona fostului Cinema Dacia! Proprietarii au la dispoziție 15 zile să le demoleze
Știri Arad. Mare surpriză pentru locatarii din jurul fostului cinematograf Dacia când au pornit să-și scoată mașina din garaj, în această dimineață. O foaie semnată de arhitectul șef al Serviciului Autorizări Construcții de la Primăria Arad îi anunță ferm și categoric că au la dispoziție 15 zile să le demoleze.
Proprietarii sunt atenționați că în cazul în care nu își vor dărâma singuri garajele și dacă nu vor readuce terenul în starea sa inițială la momentul închirierii, Primăria se va vedea nevoită să le demoleze pe cheltuiala proprietarilor, fără sesizarea instanțelor judecătorești.
Decizia Primăriei este în strânsă legătură cu modernizarea drumului care face legătura între strada Nicolae Grigorescu și strada Ion Andreescu, planificată pentru viitorul apropiat.
În momentul în care primarul Gheorghe Falcă a făcut o vizită de constatare pe teren împreună cu echipa de specialitate, în urmă cu câteva săptămâni, acesta ne-a declarat că se află într-o dilemă și nu știe exact dacă va hotărî să demoleze garajele, întrucât se aștepta ca decizia să afecteze proprietarii. Cu toate acestea, potrivit discuțiilor la care am asistat și noi la data respectivă, pe lângă aspectul neglijent pe care îl au, mai multe garaje din spatele cinematografului reprezintă și o piedică în vederea modernizării zonei respective, întrucât sunt amplasate necorespunzător.
Comentariile portalului
Locul acestui Bulbuc este după gratii împreună cu toată Mafia care la promovat de la un anturaj la dudină la super mega directorul
Data viitoare numiți directori la ctp frizeri,patiseri- cofetari sau clopotari.Oricare din ei s-ar descurca mai bine decât inteleapta conducere de acum.( comparația cu meseriile de (...)
Aradul e sat fără câini! A se înțelege conducători! Totul e pentru voturi : spatii cedate da'moca pe zeci de ani unor culte,terenuri la fel, lucră (...)