Jihadiştii Statului Islamic au doborât marţi un avion militar la Rakka

    de Special Arad | 16 septembrie 2014, 3:55 PM | Internaţional

    0

    Presa internațională notează, citând Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, că jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic (SI) au doborât marţi un avion militar la Rakka, bastionul jihadiştilor ultradicali în Siria.

    “Combatanţi din cadrul SI au tras asupra unui avion militar sirian, care s-a prăbuşit. Este vorba despre primul avion doborât de la începutul raidurilor regimului împotriva jihadiştilor, în iulie, şi de la instaurarea califatului, la sfârşitul lui iunie”, a declarat pentru AFP Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, conform Mediafax.

    Potrivit lui Rami Abdel Rahmane, directorul ONG-ului, avionul, care bombarda Rakka în momentul în care a fost lovit, s-a prăbuşit pe o casă din oraş, provocând moartea şi rănirea mai multor persoane.

    Conturi jihadiste pe Twitter au felicitat “leii Statului Islamic”: „Allah Akbar, mulţumim Allah, s-a confirmat că un avion militar a fost doborât deasupra oraşului Rakka”, scrie unul dintre ei. Alt cont postează o fotografie cu o carcasă calcinată care este, potrivit SI, a avionului sirian.

    Această operaţiune intervine în contextul în care Statele Unite au anunţat că nu exclud să atace poziţii jihadiste în Siria, în cadrul noii lor strategii vizând distrugerea SI. În Irak, americanii poartă, de peste o lună, o campanie de atacuri aeriene împotriva SI.

    Într-o ofensivă-fulger, care le-a permis în iunie să preia controlul asupra a 40% din teritoriul irakian, jihadiştii din cadrul SI au obţinut o cantitate consideabilă de armament, şi anume american, din taberele militare din care au dezertat militari irakieni.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.