sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    ITM Arad organizează o prezentare a noutăților legislative de pe piața muncii

    de Special Arad | 26 martie 2026, 12:56 PM | Știri Arad

    0

    sala senatului UVVG

    Luni, 30.03.2026, începând cu ora 12:00, la sala Senatului UVVG, de pe Bulevardul Revoluției nr. 78 (et. 1), va avea loc o întrunire între inspectorii de muncă ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Arad, angajatorii, angajații din municipiul Arad și lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Arad (IGI).

    La întrunire vor participa reprezentanţii ITM Arad, inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă, ce vor prezenta modificările legislative din domeniul relaţiilor de muncă și reprezentantii Serviciului pentru Imigrari al judetului Arad (IGI) ce vor prezenta noutățile legislative cu privire la piața muncii și la migrația forței de muncă.

    Ca de obicei, vor avea loc dezbateri ce vor viza cele mai importante şi de interes teme din sfera domeniilor de activitate ale celor două instituţii precum și ceea ce implică procedura de angajare a cetățenilor străini, în contextul actual.

    „Ceea ce considerăm a fi cel mai important, este faptul că atât angajatorii cât şi angajaţii prezenţi la întrunire vor avea posibilitatea de a-şi prezenta problemele sau de a-şi lămuri neclarităţile, adresându-se direct reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, respectiv Serviciului pentru Imigrari al judetului Arad, creându-se astfel un dialog constructiv între cei prezenţi”, transmite ITM.

    Citește și:

    Schimbări majore în recrutarea și angajarea muncitorilor străini. Vezi noua ordonanță, dezbătută la Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.