Italia ameninţă Ryanair cu suspendarea zborurilor din cauza nerespectării măsurilor de combatere a coronavirusului




Agenţia Naţională pentru Aviaţia Civilă din Italia (ENAC) a ameninţat miercuri compania irlandeză Ryanair cu suspendarea autorizaţiei de zbor în ţară din cauza nerespectării măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, conform AFP.
ENAC a explicat într-un comunicat că a notificat Ryanair şi „în acelaşi timp autoritatea competentă din Irlanda despre încălcarea frecventă a regulilor de sănătate existente în acest moment şi impuse de către guvernul italian pentru a proteja sănătatea pasagerilor”.
„Nu doar că obligaţia de a păstra distanţa dintre pasageri nu este respectată dar condiţiile care permit o derogare de la distanţă sunt de asemenea ignorate”, afirmă ENAC.
Autoritatea subliniază că dacă va mai exista o nouă abatere de la regulile impuse, va fi nevoită să aplice prevederile codului aerian şi să „impună suspendarea tuturor activităţilor de transport aerian pe aeroporturile naţionale şi să ceară companiei să asigure redirecţionarea pasagerilor care au deja bilete”.
sursa: bursa.ro
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.