ISU Arad a primit o nouă autospecială de ultimă generație

Comunicat. O autospecială de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri de apă, din totalul celor 200 care vor fi achiziționate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020, completează parcul auto al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldis” al județului Arad.
TIPURI DE MISIUNI:
autospeciala este destinată intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere.
CARACTERISTICI:
– deplasarea rapidă: transmisia 6×6 și garda mărită la sol permit deplasarea inclusiv pe terenuri accidentate;
– cabină dublă prevăzută cu 6 locuri pentru transportul personalului propriu;
– rezervor de apă cu capacitatea de 10.000 de litri;
– rezervor de spumogen cu capacitatea de 400 de litri;
– viteză maximă: minim 100 km/h;
– puterea motorului: 520 cai putere;
– agregat de pompare cu dispozitiv automat de amorsare, cu două trepte de presiune (joasă și înaltă);
– tun portabil de refulare cu apă (3000 l/minut) și spumă având forma jetului reglabilă;
– accesorii specifice pentru stingerea incendiilor;
– autospeciala poate fi alimentată cu apă și din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă, râuri, etc.), ceea ce reprezintă un real avantaj atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile, situate la mare distanță de hidranți.
ACHIZIȚIE/COST: Proiect: VIZIUNE 2020, Program Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020), cod SMIS: 134028. Costul autospecialei complet echipată este 1.698.368 lei, inclusiv TVA.
Comentariile portalului
Presa, jurnaliștii, sunt ultimii care ar trebui să aplice un dublu standard, ideal ar fi să fie obiectivi și impartiali. Specimenul s-a dovedit informator al fostului regim, dar in (...)
Ar fi foarte multe de comentat pe marginea articolului, dar, cum am promis ca nu mai comentez despre ceea ce scrieti, ca sa nu va mai necajesc la pensie si (...)
Știți ce mă irită, mă calcă pe nervi, chiar, și mă dezgustă peste măsură...? . Ipocrizia, machiavelismul și nerușinarea celor care după 33 (!!!) de ani de la Marea Manipulare (...)