joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Istoria prinde viață în județul Arad. Încep, în sfârșit, lucrările pentru restaurarea Cetății Ineului

    de Andreea Daniela B. | 2 iulie 2022, 12:11 PM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    1

    Istoria ne arată cine suntem noi ca oameni și, dacă aceasta se pierde, odată cu ea ne dispare și trecutul. Chiar de aceea, pentru că strămoșii noștri merită să își pună amprenta și pe prezent, primarul Ineului, Călin Ilie Abrudan, împreună cu o întreagă echipă de specialiști, ne-a chemat la el în oraș ca să ne prezinte planurile lor de viitor. Oficial, de ieri, 1 iulie 2022, au început lucrările la Cetatea Ineului.

    Cetatea Ineului este o bucată importantă din istoria orașului și aduce cu ea multe povești fascinante. Aceasta a văzut multe gloanțe, fiind o fortăreață în timpul luptelor, apoi a fost școală pentru copiii cu nevoi speciale, într-un final ajungând în patrimoniul orașului. Cu trecerea timpului a suferit multe modificări pentru a putea fi folosite în mai multe scopuri, unele dintre ele fiind neconforme în prezent, însă de ajutor în urmă cu câteva sute de ani.

    „În 1472 era cunoscută sub formă de castel, doar turnul de nord rămânând din acea construcție. Nu arăta așa cum o vedem noi astăzi. Azi vedem o structură de patrulater relativ regulat cu bastioane circulare care erau folosite ca și zone de apărare. Cu trecerea anilor, clădirea suferă diferite modificări. Cetatea de la Ineu a devenit la un moment dat un centru regional, coordonând 30 de sate sub stăpânire turcească. În 1803 a fost cumpărată de comitele Aradului care a reconstruit cetatea după război. Astfel, după multele războaie care s-au desfășurat aici, o mare parte din clădirea inițială este căzută la pământ, iar în 1860 a fost reconstruită. Arhitectura nu are un stil clar definit. În perioada comunistă cetatea a suferit noi intervenții care la acest moment nu sunt conforme. Prin anul 1904 clădirea este destinație pentru școala specială, moment în care se intervine din nou asupra construcției. În 1990 clădirea este părăsită și ajunge, în final, în patrimoniul orașului”, a povestit Dan Huțu, arhitect.

    cetate ineu

    Finanțarea le-a dat bătăi de cap

    După ani de zile în care parcă s-au luptat cu morile de vânt, în sfârșit, echipa care se ocupă de restaurarea Cetății se poate apuca de treabă. De la primar, la arhitecți și istorici, cu toții au pus mână de la mână și au depus eforturi inimaginabile pentru a ajuns la rezultatul dorit. Aceștia au fost nevoiți să rescrie de nenumărate ori dosarele și să aplice pentru fonduri chiar și în categoriile în care nu își aveau locul, în speranța că vor putea, într-un final, să se apuce de treabă. Acum, aceștia, la doi ani de zile după ce a fost finalizată licitația, ajung să înceapă lucrările. Totuși, în ultimii mai bine de 10 ani, cetatea a și prin mâinile unora care, cu toate că trebuiau să o restaureze, n-au mai făcut-o.

    Atragerea finanțării și găsirea surselor de finanțare pentru acest proiect s-a dovedit un drum foarte dificil, de multe ori fără ajutoare din partea unor instituții. La început îi spuneam primarului că vom ajunge la peste 7 milioane de euro cu acest proiect și se pare că acest context internațional ne-a cam luat-o înainte și suma depășește estimările noastre. Prima încercare pentru a obține finanțare a fost în 2007 când Primăria încă nu știa ce implică restaurarea unui monument istoric și nu bănuia ce magnitudine poate provoca acest proiect. În 2010 s-a încercat o primă atragere a finanțării în parteneriat cu orașul Gyula, însă proiectul ne-a fost respins. În 2011, conducerea de atunci a hotărât ca acest monument să fie dat printr-un contract de concesiune unei fundații culturale, pe perioadă de 25 de ani, sub o clauză prin care se angaja să restaureze obiectivul. Fundația nu a reușit să își respecte angajamentul și conducerea din 2015 a hotărât retragerea concesiunii. În 2016 s-au deschis niște drumuri și ne-am apucat din nou de treabă. Când am început să facem studii ne-am dat seama de problemele extrem de mari ale monumentului. S-au făcut studiile necesare și cel mai greu a fost să obținem avizul de la Comisia Națională a Monumentelor istorice. Am fost respinși, dar echipa s-a ales cu experiența. Următoarele încercări au fot mai slabe și se referă la un parteneriat cu partea maghiară. În final, ne-am dat seama că noi aveam un monument prea mare și încercam să obținem finanțare din niște programe care nu erau pentru el. În final am muncit zi-lumină. Au fost foarte mulți nervi. În prezent avem un contract de finanțare în valoare de 23,2 milioane de lei pe care trebuie să îl decontăm până în 31 decembrie 2023 și provocările continuă și din cauza conflictului din Ucraina care a crescut prețurile și nu numai”, a povestit Costinel Corlan, cel care s-a ocupat de obținerea finanțării.

    cetate ineu 2

    Obiectiv general

    Obiectivul general al proiectului „Restaurarea și Reabilitarea Funcțională a Cetății Ineului” este, pe termen lung, asigurarea dezvoltării durabile a Orașului Ineu și câștigarea unei poziții importante în ierarhia destinațiilor preferate pentru turism, afaceri sau locuit, prin redarea publicului larg a unui monument istoric de importantă națională și regională, introducerea acestuia în circuitul turistic național, regional și internațional, generând astfel puternice efecte economice, sociale și culturale în întreaga regiune de Vest.

    În vederea atingerii obiectivului enunțat, proiectul propune o abordare inedită a actului cultural-istoric, prin integrarea activităților muzeistice specifice unui astfel de edificiu într-un program interactiv de vizitare/învățare/relaxare, implementat prin intermediul cercurilor de meserii și arte tradiționale, a evenimentelor culturale, artistice sau de afaceri organizate în cetate, vizând astfel obținerea unui interes crescut din partea publicului larg pentru vizitarea edificiului istoric și a elementelor arheologice adăpostite de acesta.

    Obiectivele specifice ale proiectului:

    1. Consolidarea, restaurarea și conservarea monumentului istoric de clasa A Cetatea Ineului;

    2. Reabilitarea funcțională a Cetății Ineului, în vederea creării unui Complex cultural reprezentativ pentru întreagă regiune, cu funcțiuni multiple, compatibile cu specificitatea monumentului.

    3. Îmbunătățirea aspectului peisagistic al obiectivului de investiție și a calității mediului înconjurător, prin acțiunile dedicate protejării mediului promovate prin proiect

    4.Creșterea numărului de vizitatori ai cetății de la 0 vizite documentate oficial în prezent la 1.420 vizite/ anul IV de implementare și la 4.835 vizite/ an la un an după finaliza rea implementării proiectului, introducerea Cetății Ineului în circuitul turistic național și internațional și transformarea Cetății Ineului într-unul dintre obiectivele turistice de referință din regiunea Vest.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.