marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cetatea Ineului începe să prindă contur: „S-a lucrat foarte mult de la 1 iulie până în prezent”

    În urmă cu câteva luni, în data de 2 iulie, am vizitat Cetatea Ineului tocmai pentru că se anunța începerea lucrărilor de reabilitare. La acea vreme am aflat câteva detalii istorice legate de cetate și cum, în 1472, aceasta era cunoscută sub formă de castel și că de atunci până în prezent s-au schimbat multe lucruri, însă clădirea a rămas plină de istorie, pereții acesteia fiind martorii unor evenimente importante care ne definesc. Astfel, conform arhitectului Dan Huțu, cu trecerea anilor, clădirea a suferit diferite modificări, la un moment dat devenind centru regional, coordonând 30 de sate sub stăpânire turcească. În 1803 a fost cumpărată de comitele Aradului care a reconstruit cetatea după război.

    Citește și Istoria prinde viață în județul Arad. Încep, în sfârșit, lucrările pentru restaurarea Cetății Ineului

    „După multele războaie care s-au desfășurat aici, o mare parte din clădirea inițială este căzută la pământ, iar în 1860 a fost reconstruită. Arhitectura nu are un stil clar definit. În perioada comunistă cetatea a suferit noi intervenții care la acest moment nu sunt conforme. Prin anul 1904 clădirea este destinație pentru școala specială, moment în care se intervine din nou asupra construcției. În 1990 clădirea este părăsită și ajunge, în final, în patrimoniul orașului”, a povestit Dan Huțu, arhitect.

    Revenind la prezent, firma care se ocupă de lucrări a reușit să lase o impresie bună, fiind prezenți pe șantier și muncind într-un ritm destul de alert. Până acum au reușit să curețe pereții, dar și să se ocupe de turnurile cetății. Desigur, mai au multe luni de lucru, termenul de finalizare fiind stabilit pentru data de 27 iunie 2025.

    S-a lucrat foarte mult de la 1 iulie până în prezent la demolarea tuturor pereților care nu vor mai fi acolo, s-a dat jos tencuiala de pe pereți acolo unde era degradată, s-a lucrat pe trei părți, mai puțin cea sudică, la șarpantă, find deja și refăcută în cele trei părți până la nivel de folie anticondens, un turn este dus la nivel de folie anticondens, urmând să fie aplicată tabla și țigla, la al doilea turn se lucrează în prezent și urmează să înceapă lucrările și la al treilea turn în zilele ce urmează”, ne-a spus primarul Ineului, Călin Ilie Abrudan.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bravo!
      Felicitări și sper să-si păstreze elanul, pånă la finalul complet al reabilitării, atât constructorul cât si finantatorul.😀
      In urma cu aprox. 4 ani când am trecut ultima dată prin zonă, m-a durut sufletul văzând o asemenea frumusețe arhitecturală și istorică, cum se degrada văzând cu ochii….😣

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.