Istoria omenirii în 19 minute. Videografic cu apariția și dispariția unor civilizații și țări + Top 5 cele mai mari orașe de-a lungul timpului





Dacă ne uităm înapoi în timp la istoria umanității, ajungem inevitabil în Africa, de unde se presupune că a început totul. De acolo pornește și video-ul „O istorie a lumii – fiecare an”, care „vânează” evoluția umanității și a țărilor formate începând cu 200.000 Î.E.N. până în prezent.
Videoclipul creat de Ollie Bye este ilustrat perfect nu numai din punct de vedere grafic, ci și din punct de vedere muzical, începându-se și terminându-se cu compozițiile lui Hans Zimmer. Așezări reale, bine documentate, orașe, imperii și întregi civilizații se înalță ca apoi să decadă, exact ca într-un joc pe calculator, secondate de o numerotare constantă a populației globale (estimativă, desigur) și o listă a civilizațiilor active în anul cutare, împreună cu note ocazionale despre politică, diplomație, societate, cultură, invenții și descoperiri.
Toate acestea, într-o durată de nici 20 de minute.
Sursa: openculture.com
Bonus: Un TOP 5 al celor mai mari orașe de-a lungul istoriei
Datele sunt în acest caz pur estimative și, foarte posibil, inexacte, bazându-se pe puținele surse istorice pe care le deține omenirea.
Conform videoclipului, primele cinci mari orașe au fost – în următoarea ordine – Uruk (Mesopotamia), Memphis (Egiptul Antic), Tell Brak (astăzi, Siria), Shahr-e Sukhteh (regiunea Sistan; astăzi – Iran) și Anshan (Persia), în jurul anului 3000 Î.E.N., iar primul oraș despre care se presupune că a atins 1.000.000 de locuitori a fost Roma, în jurul anului 109 După Hristos. În mod interesant, probabil din cauza expansiunii Imperiului și a populării cu cetățeni romani a teritoriilor cucerite, peste doar 400 de ani, populația Romei a scăzut la 450.000.
Chiar dacă e greu de crezut astăzi, celebrele metropole nord-americane precum New York sau Los Angeles nu au atins niciodată primul loc, iar faptul că în zilele noastre Shanghai, metropola din China este cea mai mare din lume, desigur, nu e o surpriză pentru nimeni.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)