vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor)” – spectacol în premieră pe scena Trupei Marionete

    de Special Arad | 9 decembrie 2022, 4:13 PM | Cultură

    0

    Mozart. Amy Winehouse. Louis Armstrong. Elvis Presley. Sau Janis Joplin și David Bowie. Acestea sunt doar câteva dintre personajele unui spectacol nou-nouț pregătit în aceste zile de actorii Trupei Marionete. „Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor)”, în regia lui Cristian Ban, ajunge pentru prima oară în fața publicului duminică, 11 decembrie, de la ora 11.00.

    „Distractiv și educativ. Așa este spectacolul a cărui premieră are loc la finalul acestei săptămâni. E un spectacol pentru toată familia, în care personaje sunt muzicieni care au avut o viață de poveste, de multe ori controversată, un parcurs care a marcat decisiv istoria muzicii” – spune regizorul Cristian Ban.

    Povestea propusă de regizorul Cristian Ban este una special construită. Un spectacol cu vorbe puține, dar cu multă muzică și… stare de bine.

    „În acest spectacol nu se vorbește aproape deloc. În schimb, punem accent pe felul în care muzica ne schimbă starea sau ne ajută să trecem peste anumite greutăți. Pe faptul că muzica ne este nouă, oamenilor, indiferent de vârstă, un partener permanent care ne însoțește la bine și la rău. Pentru cei mari, spectacolul e un motiv de nostalgie. Cei mici, în schimb – care de altfel au șansa de a asculta vreme de 60 de minute și jazz, și muzică clasică, și rock, și dance – vor pleca de la acest spectacol cu o imensă poftă de a descoperi muzica de calitate”– declară Cristian Ban.

    Designul și creația marionetelor sunt semnate de Claudiu Ionescu, decorul și costumele – de Irina Chirilă, muzica live – de Paul Tonca, iar coregrafia – de Maura Cosma. Asistent scenografie este Ana Farâma. Din distribuție fac parte: Adina Doba, Lenuța Dorobanțu, Izabela Cotescu, Lăcrimioara Szlanko, Sorin Dorobanțu, Mircea Moș și Cristian Bordaș.

    Echipa spectacolului este inspirat completată de: Claudiu Ionescu (design și creație marionete), Vasile Stan (sculptură, tâmplărie), Elena Hegyi (croitorie), Dorel Parfeni (sunet), Ioan Horga (lumini), Horia Hădean și Nevil Micula (tehnicieni de scenă), Gheorghe Mureșan (șef producție și regizor tehnic), Medeea Popa (grafică afiș). Costumele au fost executate la „Atelier Arina Varga”. Mulțumiri pentru colaborare la realizarea marionetelor Oanei Micu.

    Vârsta recomandată este +5 ani.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.