sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ÎPS Glad Varga, „acoperiții” din Poliția Arad și Adunarea Națională Bisericească

    de Special Arad | 8 iunie 2022, 12:03 PM | Pamflet | Topic special

    1

    Persoana chemată „pentru slujirea, demnitatea şi răspunderea de Patriarh al României” este aleasă, dar nu prin vot universal și direct, ca președintele țării, de exemplu. Iar asta-i foarte bine, că altfel am fi avut în fruntea Bisericii Ortodoxe Române vreun fost prim secretar PCR sau profesor de fizică, Doamne ferește! Alegerea Patriarhului se face după o procedură stabilită prin Statutul BOR, un rol important avându-l Adunarea Naţională Bisericească, care este un fel de Parlament (iartă-ne, Doamne, pentru alăturare) care decide în toate problemele BOR, mai puțin în cele dogmatice și canonice. Exact ca și Parlamentul, care decide și legiferează în toate domeniile, cu excepția celor în care nu se bagă decât cu aprobare de la Iliescu și servicii.

    Dar toate astea precis le știați, așa că este momentul să vă spunem ce nu știați: Falcă, Gheorghe Falcă a fost unul dintre agenții, pardon, membrii mireni (civili, cum ar veni) ai Adunării Naționale Bisericești, dar n-a apucat, har Domnului!, să participe la nicio alegere de Patriarh. Printre altele și pentru că, spre deosebire de mandatele de primar, cele de membru în ANB sunt limitate la două, chestiune care nu-i de coldea, pardon, de colea, și pe care nici măcar cerul înstelat ce stă așezat acum doar deasupra capului de primar al lui Bibi n-a putut să o schimbe. Apropo de stele, nu știm dacă printre mireni sunt și „acoperiți”, dar de mare mirare ar fi să nu fie. Dacă nu direct, măcar prin interpuși, cum li s-ar spune celor împinși să consume două mandate sub cupola BOR.

    Și cine credeți că a fost ales să-l înlocuiască pe Falcă? Nu, nu-i Bibi, har Domnului – vă dați seama câte ronduri de noapte făcea ăsta prin toate eparhiile din țară?! Glad Varga este alesul și, tânăr fiind, și deputat la al doilea mandat, poate va avea ocazia să ne aleagă viitorul Patriarh, dacă, Doamne ferește…! Oricum, din partea noastră: Vrednic este!

    Gurile rele de tot au ieșit imediat și cu explicația acestei alegeri. Cică BOR are încă nevoie de mulți bani pentru Catedrala Neamului și cineva s-a gândit că Glad al nostru, chimist de mare valoare, ar putea transforma multe tone de apă în vin, ce ar putea fi vândut, adică făcut profitabil. Din toată povestea asta nu credem decât în valoarea de chimist a lui Glad. Și în alte calități certe care i-au atras până și stima nelimitată a limitatului Bibi. Hai, că nici pe asta n-o știați. Nu asta cu limitele lui Bibi, ci cu stima pentru Glad, atât de extinsă încât polițiștii comandați de inspectorul șef Tamaș (IPJ Arad, pentru cei din afara „parohiei” lui Bibi) au fost trimiși la firmele lui Glad să țină sub control toată revărsarea de stimă bibească. Mai urmează să-i trimită pe cap și Poliția locală și televiziunea lui Varjași ca să fie chiar toate organele pe care le clocește Bibi în control la Glad.

    Așadar, într-un final fericit, putem spune că doar ÎPS Măria Sa Patriarhul mai lipsește la Festivalul păstorit de deputatul Varga, adică AOA, pe Aeroportul Arad. Că, în context, acum știm că avioane vor fi, Falcă va fi… și cu siguranță vor fi și omuleții din IPJ, cei care vor verifica la sânge fiscalizarea biletelor în caz că Bibi nu e invitat pe scenă să spună „Bună sara” la tătă lumea. Nu că ar fi rele verificările astea, da’ parcă prea-s ca la comandă și parcă prea se bagă IPJ Arad în susținerea Bibi…cului Domnu’ Tamaș, de-afară așa se vede, parol!

    Și v-am spus povestea așa și vom mai continua…

    Sfinții Valerian si Peniță

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. bun material. AOA daca e a lu Glad e numarul de masina a lui Emilian mulgatorul care isi face echipa. Boghiu inspector de proocol la iepiscopie/ ptiu drageca sa spurcat tot. Gvlad in adunare , cionca seculici si sinaci. ptiu drace toata Adunarea si consiliu e penelista de zici ca esti aco;o la sedinta de peste drumul lateral de sfatul popular! ptiu drace dui.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.