Iohannis: „O lege a amnistiei și grațierii ar fi o catastrofă pentru democrația românească”
O lege a amnistiei și grațierii ar fi o catastrofă pentru democrația românească, a spus, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, prezent la şedinţa CSM. „România a trăit diferite faze în care s-a încercat, uneori aproape cu succes, supunerea justiţiei politicului. Ar fi o mare greşeală dacă s-ar repeta”, a mai spus şeful statului, potrivit TVR.
„Un astfel de demers, o lege a amnistiei și grațierii care ar spăla păcatele nu numai ale unor hoți care pot fi periculoși pentru persoane, poate și pentru societate, dar ar albi dosarele politicienilor, ar fi o catastrofă pentru democrația românească, domnul ministru (n.r. al Justiției)”, a spus Klaus Iohannis, care a precizat că se va opune unui astfel de demers.
„Dacă ar exista o astfel de inițiativă eu m-aș opune cu toată greutatea și puterea funcției prezidențiale. Sper să nu fie cazul. Ca să reducem probabilitatea unui astfel de demers am spus aceste lucruri în public, în fața dumneavoastră”, a mai spus șeful statului.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)