Să începem prin a (re)aminti că naționala de fotbal a României a avut o prestație cel puțin onorabilă la EURO 2024 din Germania și entuziasmantă în primul meci din această ediție a Ligii Națiunilor, învingând, la Pristina, naționala Kosovo – formată din jucători mult mai bine cotați decât ai noștri. Dincolo de rezultate, ne putem întreba: ce putem învăța de la naționala de forbal după Euro 2024 și după victoria din Liga Națiunilor? Multe.

În primul rând, am putea învăța să nu cedăm fără luptă, într-o confruntare, fie ea sportivă sau mai puțin sportivă. Dar, pentru a învăța, ar fi bine să începem prin a recunoaște că nu suntem croiți, ca popor, pe un astfel de calapod, că nu prea suntem capabili să luăm decizii tranșante în situații delicate sau chiar dificile.

Poate, pentru că nu avem țeluri, obiective, repere clare, nu avem idealuri, nu ne simțim rădăcinile sau, dacă le-am simțit cândva, am avut grijă să le tăiem. Am devenit, din cauze pe care nu le dezvoltăm acum, sclavii unor clișee, pe care le acceptăm fără să asimilăm, chiar fără să cunoaștem, conceptele. Cel mai la îndemână exemplu: libertatea. Situație în care devine de înțeles incapacitatea de a lua decizii tranșante, de vreme ce nu avem acele puncte de sprijin care ne-ar putea susține deciziile.

Deciziile ferme, tranșante se iau pentru apărarea unor idealuri, a unor valori și în considerarea unor obiective a căror îndeplinire ar fi pusă în pericol tocmai de declanșarea situației delicate sau dificile. Or, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu poate lua.

Așa se face că n-am fost capabili, măcar în ultimii 35 de ani, să ne rezolvăm asperitățile cu vecinii, am preferat mereu să ascundem sub preș problemele, să ne facem că nu le vedem (iar ce nu vedem, nu există!) și să mimăm buna dispoziție la întâlnirile întâmplătoare cu vecinii. De aici și slăbiciunea, chiar vulnerabilitatea în relațiile cu vecinii și teama de a reacționa când aceștia trec la acțiuni care depășesc limitele bunei vecinătăți sau a cordialității diplomatice.

Să amintim, doar ca exemplu, participarea anuală a premierului ungar Viktor Orbán la taberele sau școlile de vară organizate de Universitatea de Vară de la Tușnad, dar mai ales de discursurile susținute de domnia sa la aceste întâlniri, unele controversate, ca să folosim limbajul diplomatic și ne oprim cu exemplele.

De la națională am mai putea învăța că oricând merită efortul de a nu ceda.

De a lupta, scuzați platitudinea, până la ultima picătură de energie. Sau că niciodată, nimic nu se primește gratis, fără muncă, fără efort – fie individual, fie colectiv, în echipă – sau fără plată. Și apropo de echipă, putem învăța de la națională că totdeauna efortul colectiv, acțiunea comună, colaborarea între membrii unei colectivități (fie ea echipă de fotbal, comunitate locală sau națiune) duce la un rezultat mai bun decât o sumă aritmetică de eforturi individuale.

Sursa: romaniatv.net 

Am mai putea învăța că încrederea, principiile sănătoase, însușite și respectate cu rigurozitate, sunt o excelentă fundație pentru „construcția” numită succes. Sau că trișorii nu sunt și nu pot fi călăuze spre mai bine. Și asta, indiferent că vorbim despre cei ce au trișat plagiindu-și teza de doctorat și obținând beneficii de pe urma titlului de doctor obținut prin furt (plagiatul este un furt, chiar dacă din punct de vedere penal nu este tratat ca atare)…

• Decizie a Curții Constituționale privind condițiile în care poate fi retras titlul de doctor: „Înseamnă amnistia plagiatorilor” 

sau despre cei care „și-au „făcut rost” de titlul de luptător cu rol determinant în Revoluție, în baza căruia au primit gratis spații comerciale, terenuri etc.

• Recorder despre Marcel Ciolacu

Și mai putem învăța ceva: importanța selecționerului, a celui care dictează tot la națională. Iar dacă nu o face, înseamnă că este selecționer doar cu numele și nu va avea succesul sperat. Oricât de talentați ar fi jucătorii, oricât de mari vedete, selecționerul este cel care dictează tactica de joc, cel care îi așează pe jucători în teren, care le transmite fiecăruia sarcinile de joc, el, selecționerul (la națională, antrenorul sau managerul, la echipele de club) este omul numărul unu.

Ne place să credem că poporul roman este talentat, un fapt, de altfel, confirmat și de vârfurile pe care fiecare generație le-a dat, fie în cercetare, fie în științe aplicate, fie în artă sau sport. Nu talentul ne-a lipsit, ci „selecționerii”. Am avut un Cuza și un Carol (al doilea nu se pune la această socoteală, chiar dacă a fost și el de prima ligă, dar nu de cea a campionilor).

Am avut si o Maria, dar am avut si un Gheorgiu-Dej, un Nicolae cu Elena lui cu tot, am avut si un Iliescu si chiar un Werner. Acum, ne pregătim să explorăm un nou experiment riscant, cu Marcel. Adică, ceva între Iliescu și Werner. Mai slab pregătit decât amândoi, mai puțin versat decât Ilici, mai vorbăreț decât Werner.

Se poate mai rău? Evident. Oricând putem descoperi în noi resursele necesare pentru a alege ceva mai rău. De exemplu, încă un Nicolae. Mai ăăăă, ostaș decit cel împuscat și mai mai lipsit de personalitate, dar cam la fel de gângav. Un ăăăă, ostaș care nici măcar nu se poate lăuda cu ăăăăă, faptele de arme pentru care primește o pensie specială demnă de invidiat.

Mare blestem acest ostaș pentru PNL. Cam la fel de greu ca Viorica Dăncilă pentru PSD. Acum, să vedem dacă „șelecționerul” care l-a scos din sacul pentru crose de golf pe ostaș, va avea aceeași soartă cu a „selecționerului” care a blestemat PSD cu Viorica.

Și totuși, ce vină avem noi?

Se poate mai bine? Probabil, dar nu cred că acum. Pe vremuri am fi putut răspunde printr-o glumă spusă demult de un parlamentar israelian: declarăm război SUA, ăia ne cuceresc și ne rezolvă problemele. Doar că acum au și ei problemele lor cu alegerile.

Vor spune unii despre Mircea, că ar fi o soluție bună. O fi, dar tare mă tem că și el o fi tot ceva între 19 și 20 fără 1.

Mircea Geoană este singurul dintre candidați care a mai fost președinte. În 2009, pentru aproape o noapte

Sursa: facebook

În curând ne vom alege selecționerul. Și, tocmai acum când „campionatul european” este în mare pericol să retrogradeze întregul continent în liga războiului generalizat, noi avem de ales între mincinoși, șmecheri, plagiatori sau pur și simplu nepricepuți (35.00 de euro o casă?).

Poate n-ar mai trebui să ne căutăm selectionerul printre cei consacrati. Nu totdeauna vom avea norocul să găsim un Lucescu liber de contract. Poate ar fi momentul să încredințăm „naționala” cuiva fără experiență, cu mai puține defecte, cuiva mai puțin mincinos sau mai puțin profitor ori mai puțin șmecher. Că unul chiar fără defecte, de unde…?