vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Interceptările şi definiţia abuzului în serviciu, la mâna noului Parlament

    de - | 8 ianuarie 2017, 11:57 AM | Naţional

    0

    Noul Parlament trebuie să modifice mai multe articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, după deciziile de neconstituţionalitate date de CCR, cele mai importante fiind cele cu privire la interceptările realizate de SRI în dosarele penale şi la abuzul în serviciu, informează Mediafax.ro.

    Mai multe articole din noul Cod Penal şi noul Cod de Procedură Penală ar trebui să fie puse în acord cu deciziile privind excepţii de neconstituţionalitate date de Curtea Constituţională a României (CCR). Cele mai importante decizii date de CCR în 2016 au fost cu privire la interceptările din dosarele penale efectuate de Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi la prevederile referitoare la abuzul în serviciu, pentru care CCR a admis excepţiile de neconstituţionalitate. Parlamentul României este instituţia abilitată să găsească soluţii de aplicare a noilor decizii.

    CCR a decis în data de 16 februarie 2016 că sintagma „ori de alte organe abilitate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de Procedură Penală, cu privire la interceptările din dosarele penale, este neconstituţională, însemnând că interceptările efectuate de SRI la cererea procurorilor sunt ilegale. Articolul respectiv arata că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.”

    În motivarea dată de CCR se arată că SRI nu are atribuţii de cercetare penală şi că în cuprinsul art. 142 alin. (1) organele specializate ale statului în sarcina cărora revin interceptările nu sunt definite nici în mod expres, nici indirect.

    sursa: Mediafax.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.