Infractor arădean, căutat la nivel internațional, a fost prins în municipiu





Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis pe numele unui bărbat de 31 de ani, din Arad, cercetat pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul Germaniei. Totodată, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție, la sediul unei societăți comerciale și imobile deținute de cel în cauză.
Bărbatul a fost prezentat magistraților Curții de Apel Timișoara, în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.
De asemenea, un alt tânăr, de 24 de ani, tot din Arad, urmărit național, a mai fost depistat de polițiștii S.I.C. în municipiu. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Arad, fiind condamnat la o pedeapsă de un an și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)