sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Infracționalitatea, în scădere. Decesele rutiere, în creștere. Raportul IPJ Arad pentru anul în curs

    de Special Arad | 10 octombrie 2025, 2:26 PM | Știri Arad

    0

    Dan Stoicănescu - șeful IPJ Arad

    Infracționalitatea este în scădere în județul Arad, aceasta este concluzia din raportul prezentat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). În primele nouă luni ale acestui an, polițiștii au înregistrat aproape 17% mai puține fapte penale față de aceeași perioadă din 2024. Cele mai multe cazuri rămân în mediul urban, însă furturile, violențele stradale și infracțiunile contra patrimoniului sunt pe un trend descendent. În schimb, numărul apelurilor la 112 a crescut, la fel și cel al cazurilor de violență domestică. Pe șoselele din județ, deși accidentele grave sunt mai puține, mai multe persoane și-au pierdut viața în trafic, viteza fiind în continuare principala cauză a tragediilor.

    Iată raportul integral, pe o perioadă de 9 luni, realizat de IPJ Arad:

    În perioada ianuarie-septembrie, au fost înregistrate 4.687 de fapte, dintre care 1.885 de natură judiciară, 619 de natură economico-financiară și 1.497 de altă natură, înregistrându-se o scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, cu aproximativ 16,90 %.

    În mediul urban, au fost înregistrate 3.253 fapte, o scădere cu 672 de fapte față de anul precedent, iar în mediul rural, 1.431, o scădere cu 280 de fapte.

    Infracționalitatea judiciară prezintă o scădere cu 586 de fapte. Principalele infracțiuni sesizate în primele 9 luni rămân cele contra patrimoniului, pe trend descrescător (-15.27%): 1.926 de fapte sesizate în 2025, față de 2.273 în primele 9 luni din 2024.

    Dintre acestea, 957 au reprezentat furturi, înregistrând o scădere cu 347 de fapte. Au fost înregistrare ușoare creșteri la fraudele informatice și mijloace de plată electronice (+3 fapte).

    Infracționalitatea stradală a înregistrat o scădere cu 169 de fapte față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind înregistrate 388 de infracțiuni (-30.34%).

    Cele mai multe fapte din categoria infracțiunilor stradale au fost, în primele 9 luni ale anului, furturile: 156 de fapte față de 167, anul trecut. Din numărul total, aproximativ 84, 50% au fost în municipiul Arad.

    O scădere semnificativă a fost înregistrată, în segmentul stradal, la faptele cu violență. Astfel, în perioada de referință, a scăzut numărul sesizărilor de lovire sau alte violențe, cu 112 fapte, de la 249 la 137 (-45%), amenințare, cu 9 fapte, de la 24 la 15 (-37%), și tâlhărie, de la 10 la 4 (-60,00%). A fost înregistată o ușoară creștere a furturilor din auto, cu 6 fapte, de la 40 în 2024 la 46 în 2025.

    Polițiști arădeni au intervenit la 11.567 de sesizări, (mai multe cu 423 față de 2024), din care 10.534 sesizate prin 112. Din numărul total de apeluri la 112, 6.452 au fost în municipiu.

    1.502 persoane au fost cercetate în calitate de suspecți, față de 1.455 în anul precedent. Au fost dispuse măsuri preventive față de 308 persoane, (mai mult cu 37 față de anul anterior).

    Polițiștii arădeni au emis, în primele 9 luni ale acestui an, 145 de ordine de protecție provizorii (față de 185 în anul precedent), din care 1 infirmat de parchet. Din cele 145 de ordine de protecție provizorii, 60 au fost transformate în ordine de protecție. În 19 cazuri, agresorul a fost obligat să poarte dispozitiv electronic de supraveghere

    În primele 9 luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 969 de cazuri de violență domestică (față de 775 în 2024) din care 640 în mediul urban (451 în 2024), și 329 în mediul rural (324 anul trecut).

    În domeniul rutier, au fost organizate 1.309 acțiuni, pe șoselele din municipiu și județ, din care 164 împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, Consiliul Județean (cântarul mobil), polițiști de frontieră și alte structuri.

    Principalele cauzele generatoare de accidente rutiere grave, în primele 9 luni ale acestui an, sunt viteza neregulamentară, abaterile bicicliștilor, și indisciplina pietonilor.

    Numărul de persoane decedate ca urmare a accidentelor rutiere este de 31, mai mult cu 9 față de anul trecut. Numărul accidentelor grave a scăzut cu 1, de la 54 în 2024 la 53 în 2025. Numărul persoanelor accidentate grav este mai mic față de anul trecut : 31, față de 39. Cu privile la accidentele ușoare, acestea au crescut cu 8, în acest an fiind înregistrate 406, în care au fost rănite ușor mai puține persoane: 496, față de 500 în 2024.

    A fost înregistrată o scădere a constatărilor de infracțiuni la regimul circulației rutiere, de la 758 în 2024 la 568 (-25%). Numărul de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în primele 9 luni ale acestui an este 21.429, în scădere față de anul precedent cu 18%. Au fost reținute 1.252 de permise de conducere și retrase 931 de certificate de înmatriculare.

    De la începutul anului școlar preuniversitar 2025-2026, respectiv în luna septembrie 2025, a fost înregistrată o faptă penală în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ, cu 2 fapte mai puțin față de perioada septembrie 2024.

    De la începutul acestui an, au fost organizate și desfășurate 21 de razii și 301 acțiuni de amploare și cu efective mărite, dintre care 8 în zona fostelor puncte de trecere a frontierei de stat.

    Citește și:

    Soț și soție din Arad, trimiși în judecată pentru că și-au abuzat psihic, înfometat și bătut copiii

    A murit biciclistul implicat în accidentul dintre Sâmbăteni și Ghioroc

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.