M-am liniștit oarecum, dar a trebuit să treacă o vreme. Chiar dacă mi-am dat seama de la început că aveam de a face cu primul președinte american care nu avea ce căuta la Casa Albă. Da, la aceea casă pe care acum o „renovează” în spiritul afaceristului imobiliar de pe acum de așteptat: îi lipește o sală de bal pentru 650 de cheflii ca el. Dacă-i bal, păi, bal să fie, nu-i așa! Și nu e vorba doar de americani, de ce face el acolo, ci de modelul propus de primul om al primei puteri din lume. Cea care, până nu de mult, era considerată exemplul absolut pentru o lume liberă și democratică. Visul celor care voiau să trăiască bine într-o societate care oferă șanse nelimitate, dar garantează și libertatea și egalitatea în fața legii.

Nu am fost încă în SUA. M-am tot pregătit în ultima vreme, dar se pare că dorința mea va rămâne neîmplinită. Aveam unde să mă duc, am și fost invitat de nenumărate ori, dar, cel puțin până acum nu demult, îmi găseam mereu alte treburi mai importante. Aveam și un vis așa să fac câțiva kilometri pe Route 66, un simbol al evadării în libertate clasicizat de romanul „On the road” al lui Jack Kerouac, citit de mine încă din adolescență.

Având și o vârstă, acum sunt aproape sigur că nu voi mai ajunge în America. Desigur, San Francisco va rămâne orașul în care m-aș fi simțit bine, Route 66 va rămâne în legendă, dar, văzându-i pe americanii care își caută refugiu prin Europa și în alte părți, nu mai sunt foarte interesat.

Și toate acestea din cauza actualului președinte, aflat la cel de al doilea mandat, după ce înainte a patronat cincisprezece ani show-ul The Apprentice, un reality pe NBC care viza calitățile de om de afaceri ale concurenților. Acolo a devenit cunoscut pentru tot americanul, iar cuvintele sale prin care elimina concurentul la finalul episodului: You’re fired, adică: Ești dat afară, au devenit expresii la modă în Statele Unite. Așa cum a devenit și observația repetată la nesfârșit: It’s nothing personal. It’s just business, adică: Nimic personal, doar afaceri.

Am insistat pe aceste elemente din viața și activitatea președintelui american fiindcă sunt convins că aici se află secretul incapacității sale de a deveni un politician în adevăratul sens al cuvântului, un democrat legalist, așa cum au fost președinții celei mai mari și mai vechi democrații din lume.

Donald Trump, pentru că despre el vorbesc, nu va fi niciodată un politician. Neavând capacitatea intelectuală și culturală să realizeze ceea ce este dincolo de el și de interesele sale stricte, va rămâne un om de afaceri până la capăt. Și nu neapărat unul de format mare, unul care vede și dincolo de banii pe care îi câștigă sau îi pierde, ci unul mic, mai mult un bișnițar de calibru. Ca să înțelegem, e bine să reținem; nu Trump și-a făcut averea, ci tatăl. Și nu este vorba de o afacere care cere prea multă inteligență și rafinament: în imobiliare ajunge să știi să vinzi sau să cumperi case, respectiv să încasezi la timp chiria.

Iar pentru toate astea ai nevoie de hotărâre, chiar încăpățânare și lipsă de scrupule. Să nu te lași impresionat de chiriașul care nu și-a primit ajutorul de șomaj, dar nici de inginerul care vrea să umfle costul construcției. Dacă le știi pe astea, știi destul ca să devii un afacerist în imobiliare. Iar cu banii astfel obținuți faci ce vrei, la o adică te dai mare și te uiți cu emfază la cei care nu au banii tăi.

Să te muți de aici în politică, mai ales acum în era digitală, în care lumea află ce și cum nu de la alții mai pricepuți ca ei, ci de pe FB sau alte așa numite site-uri de socializare, nu e mare lucru. Pe suprafețele virtuale orice este posibil, iar mai nou inteligența artificială înlocuiește pe nesimțite pe cea reală și lipsă.

Insist pe virtual fiindcă Donald Trump n-ar fi ajuns președinte fără asta. Pentru el realitatea nu există, totul este imagine. Așa cum pentru impostori contează doar imaginea pe care o confecționează pentru a-i înșela pe ceilalți. Trump nu este omul păcii, așa cum strigă pe toate drumurile, dimpotrivă, se simte bine în scandal, acolo unde gesticulația ia locul argumentelor. Dar ce bine era un Nobel pentru imagine. Chiar dacă în Gaza se trage în continuare, asta ca să nu mai vorbim de conflictul dintre Aberzaigian și Albania. Și să nu uităm nici de Budapesta și alte astfel de bombe născute în mintea tulbure a lui Viktor Orbán.

Și cu toate acestea nu mă apucam din nou de Trump, având în vedere cele spuse la început, dacă Domnia Sa nu se apuca să se cace efectiv, chiar dacă artificial, pe americani. E prea de tot și aproape de neînțeles: cum de nu vine reacția din partea lor. A americanilor. Chiar toți au ajuns să confunde imaginea cu realitatea?

E vorba de videoul realizat prin IA ca reacție la demonstrațiile anti-Trump din weekend-ul trecut. Nu se pune problema că ar fi o exagerare sau ceva de care Trump nu știa sau nu și-a dat seama. În condițiile autoritarismului său înnăscut care vede în toți ceilalți simpli chiriași, acel video exprimă perfect atitudinea sa față de americanii care au îndrăzneala să îi conteste rolul de proprietar al SUA. Perfect și sincer, asta gândește el despre ceilalți: sunt niște terchea-berchea care întârzie cu chiriile și pe urmă mai fac și gură.

Ș-apoi se miră dacă primesc o găleată de rahat în cap…

Citește și:

După Poliție și ANAF, impostorul lovește din nou: Isfan Manuel este falsul „căpitan SRI” care a condus o echipă de agenți imaginari în Arad