sâmbãtã, 4 mai, 2024

Special Arad Logo

    Închisoare pentru conducerea unui tractor sau utilaj forestier neîmatriculat pe drumurile publice

    de - | 16 iulie 2023, 11:02 AM | Auto

    0

    arhivă

    Codului penal i s-au adus mai multe modificări, începând din 9 iulie, printre altele, legislația penală stabilind acum că punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat se pedepsește inclusiv cu închisoare. Tot închisoare riscă și cei care, cu toate că nu dețin permis de conducere, conduc pe drumurile publice un tractor.

    Legea 200/2023 este actul normativ care, din 9 iulie, a modificat Codul penal. Printre altele, Codul penal a fost completat, atunci când vine vorba despre infracțiunea de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și cea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis, astfel încât acestea să includă și tractoarele agricole ori forestiere.

    Punerea în circulație a tractoarelor neînmatriculate sau neînregistrate

    Mai precis, de-acum, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai sau a unui tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la unu la trei ani sau cu amendă.

    Dacă vorbim despre punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, pedeapsa e de închisoare de la unu la cinci ani sau amendă.

    Sancțiuni mai mici, mai exact, închisoare de la șase luni la doi ani sau amendă, se aplică în cazul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai sau a unui tractor agricol sau forestier ori tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase ori a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România.

    Mai multe detalii pe avocatnet.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.