Cu „Zilele Aradului”, avem două povești. Prima se referă la ce sărbătorim, iar a doua la cum s-a născut această sărbătoare.

Începem cu a doua, urmând să mergem mult înapoi în timp în partea a doua a poveștii. Prima ediție a „Zilelor” a avut loc în 2002. Primar era Dorel Popa, fie-i țărâna ușoară, iar ștrandul era în administrarea Gospodăriei Comunale conduse de binecunoscutul Coloman Edeleni. Un om întrepid, ce s-a gândit el să meargă treaba și mai bine la ștrand. Un eveniment care să adune arădenii, cu tot felul de manifestări, concerte și alte cele. Ideea „Zilelor” exista deja, chiar dacă Primăria nu era foarte hotărâtă privind evenimentul istoric de care să fie legată. Se gândeau, firesc pentru politicieni, la ceva care să scoată în evidență prezența românească în Arad.

Poate și pentru asta, prima ediție, mai mult pe ștrand și contra cost, s-a desfășurat în septembrie. Dar de la început a impresionat: din avion s-au aruncat confetti, la deschidere, în fața primăriei, a fost, pe lângă primarul Popa, și ambasadorul Marii Britanii, nemaivorbind de Sergiu Nicolaescu. A urmat un tur al bulevardului în calești, cu muzică și tot tacâmul. În următoarele zile, pe ștrand a venit Ștefan Bănică junior, Holograf, Ovidiu Lipan Țăndărică și încă câteva formații care sunau bine pe vremea aceea. Fără să mai vorbim de masa gratuită oferită pensionarilor. Iar în final, cei care au cumpărat bilete, au participat la o tombolă având ca premiu cel mare o Dacie 1310. Ce să-i faci, suntem în 2002, încă nu erau Dacii Duster (foto sus).

În 2003, treaba a continuat, dar, de data aceasta în August, între 8-12, intrând ca organizator și Casa de Cultură a Municipiului. A început cu Parada Costumelor Populare, a continuat în Parcul Eminescu cu recitaluri ale unor ansambluri minoritare și a continuat tot așa.

Schimbarea decisivă s-a produs anul următor: cu noul primar, Gheorghe Falcă, aflat la începutul primului său mandat. În 21 August 2004 Consiliul Local hotărăște declararea ca Zi a Aradului ziua de 22 August. Drept urmare, de aici încolo Zilele Aradului se organizează în jurul acestei date, urmând „repetarea” evenimentelor din august 1834, atunci când Aradul a devenit oraș liber regesc.

Și ca să înțelegem mai bine despre ce este vorba, amintim aici că ideea care a ajuns la politicieni la începutul mileniului trei exista de o vreme bună în mintea unor oameni de cultură, intelectuali din Arad. Ajunge să-l amintim aici pe Mihai Popovici, odihnească-se în pace, director al casei Municipale de Cultură prin anii nouăzeci. Am avut ocazia să discut cu el, la o bere sau mai multe, Mihai fiind un boem de anvergură, dar care avea și dimensiunea omului de cultură autentic.

Nu de puține ori am discutat despre trecutul și prezentul Aradului și cu regretatul Horia Medeleanu, fiind amândoi de acord că orașul a ajuns la maturitate atunci când în 21 August 1834 a fost declarat oraș liber regesc.

Atunci s-a rupt definitiv de Timișoara, Aradul a devenit independent financiar, fiind responsabil din acest punct de vedere doar Vienei. De parcă atunci, în august 1834, orașul și-ar fi obținut diploma de maturitate. De aici pornind, era evident că dacă e să alegi o zi de sărbătorit Aradul, acesta este 21 August 1834, atunci când a fost declarat oficial, în „piața mare”, oraș liber regesc. Dar nu doar noi eram de această părere, mai erau destui pe lângă noi, printre ei și viitorul director al Casei Municipale de Cultură, Ovidiu Balint, cel care a și ajuns la primarul Popa cu ideea.

Numai că știți cum e în politică. Până se ajunge de la unu la doi trece vremea, nemaivorbind de calculele și manevrele care se fac astfel încât să iasă bine cel care tocmai e la cârmă. Așa că decizia din 2004 a Consiliului Local, strunit de noul primar Gheorghe Falcă, a venit să șteargă trecutul și să ne arate cine este șeful adevărat. Așa a ajuns 22 August în loc de 21 Ziua Aradului. Veți vedea în partea doua care e șpilul aici.

Oricum a fost, pentru moment a fost bine. Intenția ca sărbătoarea orașului să fie legată de vreun eveniment tipic naționalist a fost evitată.

Este important, fiindcă, e bine de știut, Aradul până pe la sfârșitul secolului XIX nu era un oraș unguresc. Dar nici românesc. Până pe la începutul secolului XX, atât ungurii cât și românii reprezentau minorități pe lângă cele două nații care au „clădit” Aradul de după turci: nemții și sârbii.

Poate tocmai de aceea a fost posibil ca aici, în Arad, să se întâmple lucruri în pionierat, de neconceput în alte părți ale estului european. Ajunge doar să ne gândim la primul teatru construit între 1816-20 sau la primul conservator muzical din 1833, al șaselea la nivel european.

Și atunci încă nu am spus nimic despre Preparandia, prima școală de învățători în limba română, înființată în 1812, la doi ani după prima școală normală din lume, înființată la Strasbourg.

Faptul că la Teatrul Vechi (Hirschl, după constructor) a avut loc, în 1818, și unul dintre primele spectacole de teatru în limba română susținută de elevii Preparandiei este doar cireașa de pe tort.

Va urma…

Citește și: Zilele Aradului 2026: Programul complet al evenimentelor · Special Arad