Totul părea bătut în cuie până la începutul lui martie.

Cărțile erau ca și făcute la Arad, inclusiv cartea alegătorului, cel care, în urma eforturilor aproape inumane ale omului care are și împarte totul la Arad de aproape două decenii, avea o singură alternativă și aia redusă la ceva care tindea dincolo de zero spre infinit: Sergiu Bîlcea ca primar.

Cionca străjuind în fosta clădire de bancă de lângă Casa Sindicatelor, în cele din urmă a reușit și Göndör să revină la inspectoratul Școlar, iar în locul Doamnei Horgea, cea cu fluture pe gleznă, fost găsit un personaj din Caragiale de dincoace de munți, unul Stoian, de parcă Pristanda ar fi luat locul lui Tipătescu în Scrisoarea pierdută.

Omul nostru de la Bruxelles își freca palmele cu satisfacția omului care este sigur pe viitorul său, nemaivorbind de Geani, cea care nu scăpa niciun prilej să-l faulteze pe Bibi Bibarț, cel nimerit în spectacol din greșeală și care nu voia să înțeleagă nicicum că el este doar un înlocuitor, un ersatz, o kagemusha, o sosie a celui care va fi adevărata sosie a războinicului din Bruxelles.

Numai că a venit coronavirusul.

Semnele nu a fost prielnice de la început, după Conferința PNL-ului din primele zile ale lunii martie toată armata de la Arad, în frunte cu samuraiul liberal, a intrat în izolare la domiciliu datorită pericolului de infectare cu bun simț și rațiune, pericol care a apărut dintr-o dată împreună cu coronavirusul.

Unii nici nu au mai ieșit de atunci de acolo, de Geani, de exemplu, nu am mai auzit nimic de atunci, a dispărut până și marele războinic al luminiței de la capătul tunelului, lăsându-l în față și la vedere doar pe Sergiu, în eventualitatea că Bibarț cel nesupravegheat și neinfectat ar putea avea ceva gânduri năstrușnice și să se folosească de ocazia astfel ivită.

Totul a mers conform planului până în sâmbăta care tocmai a trecut.

Cu mici sincope, desigur, nu se poate altfel.

Spitalul era cam prea ticsit cu oameni aleși pe culoarea galbenă, fără habar despre medicină și organizare, aparatele de testare nu mai soseau, iar când au sosit nu era cine să le pună în funcțiune, dar chiar și așa ONG-urile și firmele galbene făceau profit, la început puțin, urmând ca odată cu expansiunea epidemiei să ajungă la turație maximă.

Singura problema părea să fie șubrezenia fizică a unora, lașitatea evidentă a altora, astfel încât ei trebuiau puși în linia a doua, chiar ținuți în izolare ermetică, lăsând în prima linie doar pe cei robuști fizic și neînfricați datorită lipsei de rațiune de care au dat dovadă de la începuturi.

A fost o pleașcă ca omul cel mai robust fizic și limitat spiritual să fie tocmai cel nominalizat încă înainte să fi dat pandemia peste oraș în persoana lui Sergiu Bîlcea, fost fotbalist fără viitor și transportator fără trecut.

Omul a făcut tot ce a depins de el și era în stare: în absența celorlalți era peste tot și nu făcea nimica, dar făcea toate astea de parcă ar face ceva foarte important. A sărit în fruntea unei organizații încropite ad-hoc de a aduna banii și a împărți câte ceva la unii, alții, s-a înfipt în mijlocul pozei de la Expo, acolo unde se pregătea ceva despre care el nu avea habar, iar în cele din urmă a venit chiar în fața la supermarketul de la Banul Mărăcine să le dea bătrânilor o mască-două, așa ca de la candidat la alegător.

Cum spuneam, păreau toate la locul lor, în fond se termină odată toate, inclusiv coviduțul acesta, ceea ce rămâne este câștigul. Fie electoral sau ceea ce urmează în bani și avantaje de tot felul.

Ș-atunci, ca trăsnetul din cerul senin, a venit sâmbăta aceasta.

Cea în care motostivuitoare, la ordinul lui Bibi Bibarț, au intrat pe Mețianu și au adunat băncile decorative, vorba vine, de 8000 de euro, montate acolo pe ideea că este prima stradă pietonală din Arad, un prim exemplu de cum va fi Aradul peste ani și ani, atunci când gândirea marelui samurai al spiritului de-a valma va prinde contur și va redesena Aradul.

Urmează ca Bibi să interzică și accesul pe pasarela care duce din parcul Eminescu, zis și al pensionarilor, spre ceva ce a fost odată ștrandul ca urmele lui Falcă să se piardă complet din Arad, omul din Bruxelles rămânând doar în visele umede ale celor care și-au pus nădejdea și capitalul în el.

Desigur, Bibi joacă la cacialma, poate îi iese, poate nu.

Motivul mutării băncilor cu motostivuitorul este unul străveziu: ar fi vorba de oamenii străzii care le folosesc, expunându-se pandemiei și periclitând sănătatea unor polițiști comunitari care ar trece pe acolo.

În fond până când piețele, magazinele și supermarketurile sunt deschise, faptul că, nederanjați de organele de ordine, niște boschetari se expun razelor ultraviolete, adevărate ucigașe ale coronavirusului, n-ar trebui să deranjeze pe nimeni.

Eventual pe cei care credeau până acum că strada Mețianu este o stradă pietonală elegantă în centrul orașului.

Ar mai fi ceva, Bibi!

Sensul giratoriu de la întâlnire dintre Horea, Coșbuc și Octavian Goga.

E atât de mic încât virușii nu pot lua curba și se lovesc de mașini.

Și tot de gândirea urbanistică a marelui gânditor ne aduce aminte….