Titlul exagerează nițel, firesc, din moment ce este un titlu jurnalistic, însă adevărul este că lucrurile cu adevărat interesante din săptămâna trecută s-au întâmplat departe de Arad.

Până și premierea arădencei Cristina Groșan s-a întâmplat la Veneția, la festivalul de film de acolo, iar prin asta, chiar dacă a lucrat cu unguri și cehi și alte naționalități din fostul imperiu, arădeanca a intrat definitiv în galeria cineaștilor europeni de prim rang. Nu ne așteptam să reacționeze nici Bibi, nici Ghiță, chiar dacă amândoi au fost implicați în evenimente culturale chiar interesante.

Bibi asculta jazz la sinagogă și cuvânta la adunarea penticostalilor de pe stadionul Francisc von Neuman. Nu, nu a fost arhiplin, poate se putea găsi și o locație mai potrivită, una în care scena să nu se monteze pe gazonul la care vor lucra băieții înaintea meciului cu Hermannstadt. Pe de altă parte, aniversarea a o sută de ani de penticostalism în Arad este, într-adevăr, demnă de atenție, știut fiind și rolul jucat de neoprotestanți în luptele politice locale.

Ghiță a fost în primul rând la simpozionul, aflăm, organizat de viceprefectul Sinaci, unul despre evenimentele politice recente din lume și țară, dar mai ales din lume, ascultând cuminte expunerea lui MRU, cei interesați știind precis despre cine facem vorbire cu această prescurtare. Nemaivorbind de Țebea, unde duminică s-au adunat cu toții, cu tricolorul pe umeri și pe piepturi, în fond și Cenaclul Flacăra a lui Adrian Păunescu mergea anual acolo până când Ceaușescu l-a desființat.

De altfel, al nostru eurodeputat, de Ghiță Falcă vorbim, desigur, că celălalt e mult mai discret, probabil marcat de observațiile de pe FB privind limba pe care o expune acolo, a trecut pe o nouă treaptă a demagogiei gratuite, prin observațiile sale de natură culturală. Ultima sa intervenție scoate în evidență prezența sa la spectacolul teatrului condus de un emul foarte vechi. Da, Falcă a fost la Tartuffe și a scris aproape corect, în fond accentul de pe e-ul lui Molière nu se găsește nici pe claviatura în limba engleză.

Păcat că nu a insistat pe titlul original al piesei: Le Tartuffe ou l’Imposteur. Fără să mai vorbim că în prima variantă era ou l’Hypocrite. Deși nu este mare lucru de tradus aici, hai s-o facem totuși pentru începători: Tartuffe este comedia despre impostură și sau ipocrizie. Cu alte cuvinte, poate pentru prima dată omul nostru din Brad se afla acolo unde îi era locul și rostul. Fără să își dea seama de asta, desigur.

Așa se explică și postarea sa la moartea Reginei Elisabeta a II-a. În care, încă înainte de a pleca la Serbările Naționale din Țebea, stabilea că regina a reprezentat un model pentru generații întregi de femei.

Noi de aici din singurătatea noastră mai puțin sărbătorească tocmai ne gândeam la filmul româno-francez Serbările galante, regizat de marele René Clair și în care apare până și Dem Rădulescu, observând cu interes manifestările globale din jurul trecerii în neființă a celei care a fost de peste 70 de ani regina Marii Britanii și a altor cătorva țări mai puțin importante.

Ceea ce am observat nu a fost ceva nou și surprinzător: moartea reginei a reprezentat din nou un foarte bun prilej ca cei de pe FB, Twitter și alte cele să se lipească de imaginea Elisabetei a II-a, să ne dovedească încă odată cât de culți, rafinați și atotștiutori sunt. Mă rog, a rămas așa o incertitudine cu Charles, dacă rămâne așa sau va deveni Carol al III-lea, nu foarte important din moment cu acest nume ar putea fi și regele nostru.

Să trecem așadar la evenimentul cu adevărat important și semnificativ al săptămânii trecute. Ați ghicit, este vorba despre ofensiva ucraineană, ceva de neconceput acum câteva săptămâni și luni. Cum adică, cum zicea Rareș Bogdan, legenda cu invincibila Armată Roșie sunt povești? Da, Domnule Rareș, sunt, mai precis sunt manipulare și propagandă, fiindcă cei care au trăit acele vremuri, e vorba de părinții și bunicii noștri, știu exact, experimentat pe propria piele, cum a fost armata sovietică, numită mai nou simplu rusească.
Excelentă când vine vorba de pradă, mai puțin interesată când se pune problema unor mișcări militare mai calculate și riscante în același timp. O veste proastă, așadar, pentru susținătorii lui Putin, fie că sunt plătiți, fie că sunt mai săraci așa cu duhul, în fond nu este foarte plăcut să-i vezi pe ai tăi dând bir cu fugiții la primul atac mai susținut așa.

În fond, ca să încheiem așa cum am început, nimic nou sub soare, nici pe frontul de est, armata rusă a lui Putin confirmă cele mai negre bănuieli, cele legate de ideea străveche că nimic valoros nu poate să răsară din ipocrizie, minciună și impostură.

Și uite așa începutul se leagă cu sfârșitul, banalele noastre neîntâmplări din Arad și de aiurea se lipesc de marile evenimente mondiale, dovedindu-ne încă odată și nu pentru prima oară că lumea nu se schimbă cu una cu două, mai ales dacă cei care se fac că o schimbă au și ei nevoie de o schimbare.

Dar de una majoră și definitivă…