Nu că până acum ar fi fost foarte bine, dar mai nou e rău de tot.

Sub domnia de aproape 15 ani a lui Gheorghe Falcă orașul s-a oprit din dezvoltare, bătând pasul pe loc, așteptând vremuri mai bune. Nu toate i se pot imputa actualului europarlamentar, vremurile au fost departe de a fi favorabile, dar, în mod sigur, cu un primar mai aplecat pentru interesul orașului se mai putea face câte ceva. Așa rămâne după el doar podul care duce spre un ștrand din trecut, plus o pistă de biciclete folosită în loc de parcare.

Și, da, UTA.

Să reținem trăsătura de bază a lui Gheorghe Falcă. Aceea care explică plenar, în ciuda lipsurilor sale evidente, succesul său într-un oraș debusolat cum este acum Aradul. Omul nu este foarte cult, are probleme cu exprimarea, este însă destul de viclean și oportunist pentru a găsi mereu câte ceva cu care să se laude până la loc comanda. Reconstruirea echipei-simbol, crearea unei realități simbolice care mai nou ține loc de realitatea cruntă, sunt rezultate care i se pot atribui fără rest. Aradul zilelor noastre nu mai este o citadelă industrială, cu cultura stă chiar prost, este însă orașul cu cei mai înfocați și colorați fani din țară. Și chiar dacă asta deja îl depășește, este dincolo de el, nu se poate contesta că fenomenul a fost declanșat de Gheorghe Falcă atunci când a găsit omul potrivit pentru relansarea echipei înființate de baron.

Situația în care ne aflăm acum a apărut atunci când omul care stăpânește Aradul de aproape două decenii a decis să facă pasul în față, să treacă de la statutul unui politician de provincie la cel al celui de importanță națională. Pentru asta a renunțat din mers la postul de primar – un semn clar al atașamentului său față de oraș – devenind europarlamentar și sperând că în locul său va lăsa la Palatul Administrativ un om de al lui, unul de paie care va face cu bucurie ceea ce îi spune el, devenind astfel un europarlamentar primar prin delegație. Omul a și fost găsit, nu e un secret, era vorba de Sergiu Bîlcea, numai că lucrurile s-au dezvoltat într-o direcție neprevăzută și nedorită de noul europarlamentar.

Călin Bibarț a ajuns, în aceste condiții, primar fără să miște un deget. Fost vice sub Falcă, l-a înlocuit automat, așteptând cu zâmbetul bine cunoscut pe buze, alegerile care veneau. Dar și Falcă părea sigur pe el, fiind convins că va reuși să impună în cele din urmă omul dorit de el, pe Sergiu Bîlcea adică. Numai că…

Numai că de aici își intră în rol „serviciile”. Mai exact omul care le reprezintă pe aici pe la noi, nu are rost să îi spunem pe nume – ne conformăm uzanțelor din domeniu: nu spui niciodată lucrurilor pe nume! -, oricum cineva care a copilărit cu Bibarț, făcând împreună multe lucruri de care îți amintești cu plăcere mai târziu. Dar nici Gheorghe Falcă nu era străin de el, întreaga lui carieră exemplificând modul în care, în lipsă de alte calități, trebuie să te folosești de pile, relații și cunoștințe. Mai ales secrete sau, oricum, „acoperite”.
De această dată însă nu i-a ieșit, legătura dintre Bibi și general dovedindu-se, cel puțin pe moment, mai puternică. A fost una dintre puținele și amare înfrângeri ale lui Gheorghe Falcă, una care nu se uită și care cere revanșă până la moarte.

Ceea ce se întâmplă acum, în această infantilă încleștare dintre Bibarț și Falcă. Din păcate, această luptă se desfășoară deasupra trupului aflat la reanimare al Aradului. De trei ani nu se mai întâmplă nimic semnificativ în oraș, asta chiar dacă facem abstracție de perioada de pandemie. Se mai repară un drum, se mai vopsește un gard, dar nimic care să fie de importanță pentru viitorul orașului.
Este evident că Bibarț a fost adus de partidul său, de fapt al lui Falcă, într-o situație în care nimic nu mai depinde de el. Nu trebuie să fii foarte deștept să realizezi că europarlamentarul efectiv îl boicotează pe Bibarț, promovând gruparea loială în frunte cu Sergiu Bîlcea. Cu ei se întâlnește când e la Arad, nici prin cap nu i-ar trece să se vadă și cu Bibarț – în fond e primarul orașului sau ce? -, întrunirile cu oamenii săi fiind sau la Consiliul Județean sau în locuri unde Bibarț nu are ce căuta.

Puteți să vă întrebați pe bună dreptate: bun, au ce au unul cu altul, dar cu Aradul cum rămâne?

Rămâne cum am stabilit, vine răspunsul de la sine. Gheorghe Falcă își păstrează dreptul ultimului cuvânt, iar Bibarț zâmbește fără întrerupere, încercând să ne convingă că lucrurile nu sunt așa cum se arată. Dacă Falcă își repostează fotografia cu fata, el se fotografiază cu zeci de copii de 1 Iunie. Ideea e să se vadă că în ciuda lipsei de susținere, el lucrează, face și drege, iar dacă nu iese mereu cum ar trebui, de vină nu este el. Ci, știți voi cine…

Numai că așa, copilul, de Arad vorbim, desigur, se pierde între atâtea moașe certărețe.

Banii pentru teatru se termină, Tehnodomus așteaptă încuviințarea lui Falcă, Cetatea e bine, mersi, ștrandul se duce încet pe apele Mureșului, iar Trei Insule mai există doar pentru exilații de acolo. Bicicletele circulă pe Corso, că pista e ocupată de mașini, iar vestitul garaj de sub Piața Avram Iancu zace în uitare.

De altfel, pentru orice om cu nițică gândire este evident că Piața Podgoria, ca să dăm un exemplu de ce ar trebui să se facă, ar necesita o intervenție urbanistică rapidă. Cea mai circulată zonă a Aradului – da, Gheorghe Falcă vizionează și acolo un garaj subteran, dar nu acum, ci când primar va fi omul său – se pierde în nepuțința administrativă, Bibarț ducându-se mai nou în fiecare week-end în Piața Mică – nu, nu în cea mare, că acolo e cu cântec – să se vadă că este activ și cu degetul pe rană.

Bine că omul lui Falcă de la județ, de Cionca vorbim, normal, e în legătură permanentă cu Bolojan. Și e păcat că suntem la capătul prost al viitorului drum expres Oradea-Arad…