Ar fi de povestit multe despre festivismul electoral al săptămânii trecute la Arad, dar problema e că am fost sunat de la București. Nu doar eu, dar eu vorbesc doar despre ce mă atinge direct.

La capătul celălalt era cineva care a citit ce am scris joi despre marea investiție de la Grăniceri-Pilu și a dorit să mă asigure de corectitudinea interpretării mele, oferindu-mi și niște precizări în plus. Majoritatea acestor „limpeziri” îmi erau cunoscute, inclusiv atenționarea că totul depinde de avizul ministerului, respectiv a ministrul agriculturii.

Da, înainte de a intra în miezul problemei e bine să reținem: toată povestea cu parcul de la Grăniceri-Pilu stă pe ață în fața vestitului Petre Daea, cel cunoscut pentru multe, dar, printre altele, și pentru modul în care se luptă pentru, zice el, agricultori. Sunt zvonuri, cel puțin, că omul nu are niciun interes să semneze pentru un parc fotovoltaic într-o zonă agricolă bună și fără ca prin asta el și ai lui să aibă un mic avantaj acolo.

Și uită că încet-încet, ajungem la tema noastră centrală: avantajele.

Să începem cu minciuna cea mare a investiției particulare. Nu este nicio exagerare, nu este invenția mea, așa a fost prezentată opiniei publice de Falcă & co. Am clarificat joi că nici vorbă, este vorba de fonduri publice, înainte de toate europene, folosite, ei, da, aici e buba, de întreprinderi particulare. Întreprinderi care, în frunte cu cele pomenite, înainte de toate Monsson și Actis, vor înstrăina acești bani atunci când vor proiecta și vor construi acest parc, considerat deja de pe acum, în absență, cel mai mare din Europa.

Iar dacă ne uităm direct la Gheorghe Falcă, realizăm imediat că nici interesul și avantajele sale nu sunt publice, eventual politice și foarte particulare. Mai precis, politice dacă lumea nu observă interesul particular, chiar personal al omului de la Bruscles masiv prezent în proiectul parcului fotovoltaic.

Acesta este și jocul, unul foarte bine cunoscut de omul de la Brad și oamenii care se învârt în jurul său: important este trombonul prin care îi amețești pe cetățenii turmentați ai Aradului că totul se face în interesul lor. Dar absolut totul. Pentru ei se fac pistele de biciclete de nefolosit, podul peste Mureș care duce în neant, toate supermarketurile din jurul orașului, stadionul nefuncțional și cu tăpșan de sat uitat de lume, fără să mai vorbim de asfaltări, pavaje și alte așa numite reparații făcute prin firme de casă.

Pentru cei care abia acum au început să se gândească la rolul lor în lume: firma de casă este o firmă care îi plătește pe neve pe cei de care depind deciziile prin care se obțin comenzi de lucrări. Adică pe cei din administrație, fie că e vorba de primărie sau Consiliul Județean. E vorba de firme care nu se află neapărat în proprietatea lor, ci a „amicilor”, respectiv chiar a lor, dar prin interpuși de care nimeni nu știe nimic precis.

Dacă, de exemplu, Tehnodomus satisface aceste criterii, există totuși pe aici, pe la noi, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, o firmă care este chiar la limita acoperirii.

Nu este niciun secret, în fond Pro Arhitectura nu este de azi, de ieri, iar lucrările la care a „contribuit” sunt chiar la vedere pe site-ul firmei sub formă de „clienți”. Nici nu vă vine să credeți, firma Ellei Falcă (da, cu doi de ”l”, cum e pe site-ul firmei), care apare pe site într-o poză contradictorie, ca „Manager General”, are printre clienți toate grupurile de supermarketuri din jurul Aradului, de la Obi la Praktiker, plus vestitul Mall, firme precum Gazprom și Lukoil, dar e și CTP-ul acolo. Da, compania de transport public al Aradului, aflată sub controlul Primăriei.

Dar toate acestea reprezintă mizilic dacă observăm că printre clienții Pro Arhitectura se află și Monsson, da, vestita firmă care este vectorul principal al realizări parcului de la Grăniceri-Pilu. Sursa mea – știți, cel cu telefonul – susține că Pro Arhitectura a lucrat deja cu Monsson, realizând câteva puzuri (PUZ), atât de necesare demarării unor construcții.

De altfel, cel de la telefon mi-a povestit și o experiență proprie privind obținerea acestor PUZ-uri. E vorba de un proiect de construcție, amenajare, realizat de o firmă de arhitectură și care, în funcție de mărime, oficial nu poate fi mai scump de câteva zeci de mii de euro. Mda, numai că realitatea bate legea și obiceiurile seculare se dovedesc mai puternice decât dorința noastră de a intra în Schengen. Așa că un PUZ dintr-ăsta, dacă ai și banii publici necesari, te poate costa câteva sute de mii, chiar milioane. Euro, desigur.

Totul aprobat prin primăriile implicate sau Consiliul Județean, dacă mă înțelegeți.

Nu de alta, dar poate v-ați întrebat de ce s-au adunat Falcă și ai săi să ne declare marea victorie cu parcul tocmai la instituția unde se bate ritmul pe muzica, vorba vine, compusă chiar de el.

Adică, de către Moșul afacerilor arădene.