După o scurtă vacanță de vară, redeschiderea de sâmbătă a galeriei After 5 Art Escape nu putea avea un titlu mai potrivit – simplu, dar de efect – pentru cea mai recentă expoziție: ENTER. Însă dincolo de invitația directă de a-i aduna din nou într-un loc pe iubitorii de artă plastică din Arad, „Enter” este, înainte de toate, o invitație în lumea artistică hipnotică a lui Sorin Bijan.

Ca să desprinzi din prima ideea centrală a expoziției, depinde pe care dintre cele două uși alegi să intri. În seara vernisajului, ce-i drept, acest lucru depindea și de spațiul disponibil pentru mișcare, mica galerie de pe str. Cicio Pop fiind copleșită de mulțimea de oameni.

Intrarea pe ușa principală poate fi o ușoară diversiune sau, dacă vrei, un soi de teaser. Pe peretele din stânga, primele lucrări care îți ating câmpul vizual sunt trei autoportrete alb-negru – reminiscențe ale lucrărilor anterioare ale artistului, care devin aici mai degrabă niște ipostaze aparte ale expoziției privite în ansamblu. Dar observi mai apoi toate structurile minimaliste care, la prima privire, par a fi doar niște schițe. Există un anumit tipar recognoscibil în lucrările lui Bijan, un tipar care te îndeamnă să privești mai atent, să afli dacă picturile sunt într-adevăr atât de asemănătoare pe cât par la nivel compozițional sau dacă aceasta e doar o iluzie creată de distanță. Și este, cu siguranță.

De fapt, această iluzie ar putea fi unul dintre „ingredientele” intenționate ale stilului artistic al lui Bijan: cu cât te îndepărtezi, cu atât lucrările intră într-o fază de mozaic omogen, însă cu cât te apropii, asemenea imaginii minuscule din lentila unui microscop, încep să se contureze module individuale. Parcă încep să prindă viață. Deși încremenite, într-o nemișcare aproape febrilă, nu poți să nu le intuiești mișcarea, zbaterile lor de a dăinui, de a exista.

De obicei, cea de-a doua ușă a galeriei este deschisă doar în seara vernisajului. Dacă ai ales să-ți începi inițierea în atmosfera expoziției de acolo, pe partea stângă a încăperii ai găsit imediat două imagini centrifuge, alb-negru, pozitiv și negativ, un amestec de forme umanoide minimaliste, rotindu-se ca o floare de praf cosmic direct într-o gaură neagră. Dar aceasta este doar una dintre posibilele interpretări. De fapt, ar putea fi o abstracție a concepției umane, având în vedere că majoritatea lucrărilor artistului – dacă nu chiar toate – pornesc de la o premisă profund umanistă. Dintre cele două, cea cu fundal alb este imaginea pusă în prim-plan pe afiș, dar – surprinzător – nu este lucrarea cu adevărat reprezentativă pentru întreaga expoziție. Spre marea surprindere a proprietarilor galeriei, pictura de mari dimensiuni din partea din spate a galeriei fusese terminată abia de curând și este expusă pentru prima dată. Sorin Bijan a spus că a primit mai multe reacții potrivit cărora pictura ar fi o interpretare a Infernului lui Dante, însă nicidecum, nu aceasta a fost intenția. Mai degrabă, este o reprezentare aleatorie a unor oameni din trecut, prezent și viitor, care forfoteau de ceva timp în mintea artistului. Este un instantaneu al umanității, eliberat de detalii efemere – precum hainele. Doar latura lor naturală, pură, și sentimentele lor. Orice sentiment cu putință, de la tristețe și bucurie la disperare, furie, dezamăgire, curiozitate sau teamă. Și, ca fapt divers, una dintre figurile pictate este artistul însuși, undeva în zona central-inferioară a conglomeratului uman.

@specialarad.ro Expoziția ENTER – Sorin Bijan, la After 5 Art Escape #after5artescape #sorinbijan #expozitie #arad #specialarad ♬ original sound – Special Arad

Deschiderea expoziției i-a aparținut scriitorului Robert Șerban, care a propus, la rândul său, o lectură a universului vizual construit de Sorin Bijan în jurul siluetei umane, în timp ce atmosfera vernisajului a fost întregită de ambianța sonoră creată de muzicianul Dan Alex Mitrofan.

„O parte din opera artistului vizual Sorin Bijan se construiește în jurul unei unități formal aparent elementare: silueta umană. Dacă vă uitați cu atenție, inclusiv în portretele sale, omul se află în mijlocul lucrărilor”, a spus Robert Șerban. „Artistul supune această formă unui proces de multiplicare, ritmare și reorganizare spațială. Repetată până la limita pierderii identității, figura umană încetează să mai fie o reprezentare individuală și devine semnul unei existențe colective, al unei umanități aflate într-o perpetuă mișcare, alergare și dispersie. Compozițiile sale sunt structuri organizate după logica unor fluxuri invizibile. Lanțurile de personaje, spiralele concentrice, vortexurile sau aglomerările centrifuge nu descriu doar un fenomen vizual, ci construiesc o veritabilă fenomenologie a mulțimii. Privirea lui Sorin este atrasă într-un câmp de forță în care ordinea și dezordinea coexistă, iar dinamica formelor produce senzația unui univers aflat într-o permanentă devenire. (…) Turbionul sau matricele generate de linii și coloane nu sunt doar formule plastice, ci imaginile unei energii care depășește materia, sugerând o dimensiune metafizică a existenței. Această insistență asupra repetiției trimite inevitabil către una dintre marile teme ale modernității târzii: fragmentarea individualității.

Personajele lui Sorin nu sunt portrete și nici tipologii sociale. Ele sunt entități minimale, aproape arhetipale, absorbite într-o rețea de relații care le definește existența mai mult decât propria identitate. Individul nu dispare prin anulare, ci prin integrare. El continuă să existe, însă numai ca parte a unui organism colectiv, într-o logică în care singularul nu mai poate fi separat de plural. Suntem în rețea, dar nu mai avem niciunul individualități. În acest sens, lucrările lui Bijan pot fi citite ca o reflecție asupra societății contemporane, dominate de conectivitate. Fără să recurgă la iconografia explicită a tehnologiei, Sorin imaginează vizual mecanismele rețelelor: noduri, conexiuni, propagări, densificări.

Siluetele sale funcționează asemenea unor unități informaționale, legate unele de altele printr-o logică aproape organică, unde comunicarea este permanentă, dar vocea individuală devine tot mai greu de distins. Rețeaua pare astfel o nouă condiție ontologică, nu doar o infrastructură tehnologică. Nu ești în rețea, nu exiști, nu-i așa? Chiar s-a inventat un nou proverb: «Câtă viață mai A.I.?»

Există însă, în același timp, o dimensiune profund existențială a acestor imagini. Multiplicarea figurilor evocă efemeritatea vieții și repetitivitatea gesturilor cotidiene, dar și ideea că fiecare destin este inseparabil de celelalte destine. Mișcările circulare și spiralate pot fi interpretate ca metafore ale timpului, ale memoriei sau ale ciclurilor care ne structurează existența. Nimic nu este definitiv, fixat. Totul se află într-un proces continuu de transformare, în care apariția și dispariția, construcția și disoluția sunt faze ale aceluiași fenomen”.