duminicã, 13 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Dunărea crește, dar rămâne la un debit de aproape trei ori sub media lunii septembrie

    de Special Arad | 13 septembrie 2026, 7:58 PM | Administraţie | Naţional

    0

    Debitul pe care -l are Dunărea la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, se va menține inițial în jurul valorii de 1.250 de metri cubi pe secundă, urmând apoi să crească până la aproximativ 1.550 mc/s. Chiar și în aceste condiții, nivelul va rămâne mult sub media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 mc/s.

    În aval de Porțile de Fier, debitele vor înregistra o ușoară scădere în prima parte a intervalului de prognoză. Ulterior, acestea vor crește ușor pe sectorul Gruia–Călărași, în timp ce pe tronsonul Cernavodă–Tulcea se vor menține relativ staționare, potrivit datelor citate de Agerpres.

    În cazul râurilor din țară, hidrologii estimează creșteri ale debitelor duminică pe cursurile de apă din jumătatea de est a României, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării acestora. Pe celelalte râuri, debitele vor rămâne relativ constante, după care vor intra într-o ușoară scădere până la finalul intervalului analizat.

    „Pe toată durata intervalului sunt posibile creșteri de niveluri și debite pe unele râuri mici din zonele de deal și de munte, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă”, avertizează hidrologii.

    Situația nivelului scăzut al Dunării provoacă deja efecte importante asupra infrastructurii energetice și asupra economiei. La începutul lunii septembrie, autoritățile au anunțat că Centrala Nucleară de la Cernavodă va rămâne închisă și în această lună, în contextul debitului redus al fluviului.

    La jumătatea lunii septembrie, debitul Dunării este estimat la o valoare de aproximativ trei ori mai mică decât media multianuală specifică perioadei.

    Reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române” au atras atenția că scăderea accentuată a debitului Dunării poate produce efecte în lanț asupra economiei românești, de la producția de energie și navigație până la activitățile industriale și alte sectoare dependente de resursele fluviului.

    Citește și: Știri aproape ratate (59). Ne pare rău că nu v-am putut ajuta mai mult. Sfârșitul lumii pe verticală vine tot cu mâini murdare și râsete ascunse sub palme

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.