Am încercat în rubrica de sâmbătă să schițez câteva dintre aceste eșecuri, încerc acum să le iau, frumos, pe rând, fără șansa de a le termina.
Am pornit de la postarea unui arădean care, imediat după sărbători, a făcut un astfel de bilanț, punctând toate lucrurile promise de administrație pentru anul pe care l-am lăsat de câteva zile în urmă. Și nu este vorba de oareșcine, ci de cel care patronează asociația Pro Urbe, cel care duce mai departe, poate chiar mai avântat, spiritul celui care are deja un parc și un bust în inima Aradului. De Bujor Buda vorbim, desigur, de cel care, chiar dacă gesticulația de după moartea sa a fost cam exagerată, a conștientizat pentru mulți dintre arădeni importanța preocupării pentru urbanistică, adică pentru cultivarea tradițiilor, păstrarea valorilor create de înaintași și îmbogățirea lor, dacă se poate.
Ia să vedem ce spune Ladislau Szőke, cel care, chiar dacă nu deține o funcție de conducere, rămâne omul cel mai activ din spatele asociației fondată la vremea respectivă de arădeni cu nume și activitate în domeniu. Care sunt deci promisiunile neonorate în 2022 ale administrației orașului. Lista e lungă, dar nu exhaustivă: finalizarea renovării liceului Elena Ghiba-Birta, a spitalului de oncologie, a complexului sportiv de pe strada Mărului, noile stații de autobuz din tot orașul, reabilitarea liniei de tramvai (tranvai la noi) din zona Confecții, schimbarea gazonului pe stadionul Francisc Neuman, finalizarea terenului de sport de la liceul Moise Nicoară, a parcului din albia Mureșului din Micălaca, stabilirea echipei care va gestiona hubul cultural mARTA, alegerea noului director al Filarmonicii, preluarea Teatrului Vechi în patrimoniul orașului.
În ceea ce mă privește, aș mai putea adăuga câteva, înainte de toate autobuzele electrice și neînceperea lucrărilor la vestitul și mai demult mult trâmbițatul pod peste Mureș, dar mă opresc aici, cine este interesat poate face săpături proprii, nemaivorbind de materialul colegei Adriana Barbu din aradon publicat ieri. Acolo „nerealizărili” sunt defalcate pe fiecare lună, cine are timp, poate lua la cunoștință.

Eu sunt interesat mai mult de cauze, de mecanismele prin care Aradul a ajuns un oraș fără stăpâni, un fel de turmă de oi fără câini, de ciobani să nici nu mai vorbim. Sunt în măsură să compar, am o vârstă, ceva experiență, am văzut destule. Era o vreme pe aici, chiar și în socialism, când Aradul pentru cei mai la est reprezenta occidentul în România. Și nu doar la nivelul produselor consumabile, ci și ca atitudine, spirit și, într-o anumită măsură, cultură. Ajunge doar să pomenesc ștrandul, invidiat de o țară întreagă, atmosfera de acolo, muzica ce se asculta și discuțiile care aveau loc.
Așadar, problema cea mare nu este că nu am reușit în 20 de ani de administrație penelistă, ca să nu spun fălciană, să construim măcar o parcare ca lumea sau să înconjurăm orașul cu o centură rutieră, ci mentalitatea care pe nesimțite s-a înfiltrat în oraș. O mentalitate străină comunității arădene tradiționale, cea care cântărea înainte să judece, cea care așeza valoarea înaintea imaginii confecționate.
Și nu este vorba doar de Arad, doar de noi, este o mentalitate generală, caracteristică oarecum societăților postcomuniste. Venind, cu mici excepții, unele chiar notabile, de nicăieri, cei care au preluat conducerea și administrarea societății de după 1990 aveau – și au în continuare – în fața ochilor mirajul unei cariere, a înavuțirii rapide, nicidecum servirea interesului general.
Pe vremuri, înainte de a intra în politică, trebuia să demonstrezi că ești capabil de lucruri de care nu orișicine este. Să obții o diplomă pe bune, să realizezi ceva în domeniul ales – nimeni, în afara membrilor familiilor regale, nu se naște politician -, să ai succes în afaceri, deci să îți obții avuția prin munca ta concretă. Cu alte cuvinte deveneai politician după ce ai făcut avere și după ce ai demonstrat că ești capabil să te îngrijești și de alții, nu doar de tine.
Având toate acestea în minte, poate realizăm unde este buba. Ce realizări și rezultate l-au recomandat pe Rareș Bogdan să intre în politică? Începem de departe ca să nu venim brusc și direct acasă: oare ce a făcut, ce a demonstrat Falcă, Bibarț, Ilie Cheșa sau Lazăr Faur înainte să devină ceea ce sunt astăzi, oameni de care depinde bunăstarea sau nenorocirea unei comunități?
Răspunsul este foarte simplu: nimic sau mai puțin decât nimicul.
Și atunci rămâne întrebarea: la ce să ne așteptăm, la ce să sperăm? Că se mai întâmplă lucruri bune în oraș nu se datorează lor, dimpotrivă: se datorează celor care mai și fac câte ceva, de multe ori nevăzuți, necunoscuți sau, în cele mai multe cazuri, datorită unor împrejurări favorabile.
Cu alte cuvinte: ce eșecuri, ce nerealizări? Depinde de unde privești lucrurile…