Cu demonstrația de sâmbătă sunt mai multe chestiuni neclarificate, unele dezbătute înverșunat pe social media, ceea ce la noi înseamnă înainte de toate Facebook.

Pentru cei care contestă motivul ieșirii a zeci de mii de oameni pe stradă într-o sâmbătă seară în ianuarie, le spun doar atâta că acesta este dreptul fundamental câștigat în Decembrie 1989, orice contestare a acestor proteste însemnând că cel care o face are o problemă cu propria conștiință.

Ar mai fi ideea greșită și vinovată că oamenii protestează doar împotriva PSD-ului transformat în gașca lui Dragnea, însă faptul că nucleul dur refuză orice amestec de partid în demonstrație, ne arată că de fapt este vorba de un protest cu semnificații mai profunde, vizând clasa politică românească, așa cum ni se prezintă ea acum, în ansamblu.

Desigur, opoziția, formată înainte de toate din USR și PNL, în această ordine, încearcă să se așeze în spatele demonstrațiilor, nerealizând sau nevrând să accepte că Teleormanul lui Dragnea nu se referă doar la fieful omului fatal al femeilor din Videle și Alexandria, ci la toate locurile din țară unde se face politică în interes personal, demonstranții considerând corupția și lipsa de morală un flagel care a pătruns adânc în această clasă politică în ansamblul ei.

În fond care este diferența dintre un baron local care se declară liberal și unul care se ascunde în buruienișul moral social-democrat?

Încercăm să răspundem la această întrebare revenind la Arad, acolo unde situația este de-a dreptul sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.

Ușurința cu care dizidenții din PNL, în frunte cu Pistru, partea masculină, și Șcheau, partea neutră, au trecut în ALDE, acaparând-o de fapt, ne arată foarte clar lipsa totală a barierelor morale care desparte puterea de opoziție la Arad.

Mai este un semn foarte clar al lipsei de demarcație, unul dramatic și profund frustrant pentru un arădean adevărat și cu pretentii: absența totală a activismului civic, cei trei sute de arădeni strânși sâmbătă seara în fața Palatului Administrativ nereușind să șteargă impresia penibilă că din acest punct de vedere nu ne deosebim foarte tare de Teleorman.

În orașele cu care ne place să ne comparăm numărul demonstranțiilor fiind peste o mie, la Oradea 1500, 5000 la Timișoara, tot așa la Cluj, nemaivorbind de faptul că până și în orașul șturlubaticei Olguța, Craiova, au fost pe străzi cel puțin de două ori atâția câți în Arad.

Din acest punct de vedere afișul unui arădean pus pe șotii, în care susținea că din Arad până la Viena sunt patru ore, în timp ce până în Teleorman sunt 30 de ani, părea cam rupt din context și oarecum paradoxal: acolo, în fața Primăriei din Arad, era cât se poate de evident că din punctul de vedere al conștiinței și activismului civic ne aflăm la câteva secunde de Videle și la zeci de ani de Viena.

Faptul că administrația arădeană se revendică liberală chiar dacă vine din PSD-ul original, via PD-ul lui Traian Băsescu, este mai mult decât edificator.

Aradul în ultimii 20 de ani se consideră a fi de dreapta, cu excepția celor patru ani dintre 2000-2004 când pastorul Popa, susținut de neoprotestanții Aradului, decisivi în jocul electoral local, a avut și sustinerea PSD-ului de atunci, numai că PNȚCD-ul, ca singurul partid de dreapta adevărat din România, a fost la putere în Arad cam doi ani, după care, în urma eradicării lui Dumitru Branc – o alegere nu tocmai fericită pentru postul de primar al țărăniștilor arădeni – PNȚCD-ul a dispărut rapid din jocul politic, liberalii, oricând gata de o hârjoneală cu PSD-ul, prin Valentin Neamț, au acaparat puterea, pe care iată, prin Gheorghe Falcă, n-o lasă din mână de douăzeci de ani.

Cu alte cuvinte, a susține că în Arad domină dreapta este chiar o prostie cu moț, apropierea dintre liberali și social-democrații de tip PSD fiind o realitate arădeană din cele mai vechi timpuri.

Iar PSD-ul, chiar dacă este arădean, nu poate ieși din umbra Marelui Urs, respectiv din strânsoarea omului său puternic dintotdeauna.

Așa se face că în „Iepoca Dragnea”, constatându-se jocul tradițional la zero-zero al pesediștilor arădeni, a fost trimis „în teritoriu” Domnul Fifor, cel care în foarte scurt timp, prin promovarea unor femei mai mult blonde decât talentate, a reușit să aducă Aradul la nivelul județului nepereche, Teleorman.

Așa a apărut și unica șansă ca Aradul să apară la știrile naționale.

Protocronismul arădean n-a fost satisfăcut pe deplin însă: nu avem prioritate nici de data aceasta! Ingrid Iordache nu este prima blondă din PSD care spune tâmpenii cu aerul nonșalant al celei care știe bine că la ei în partid, ca de altfel în orice partid, nu asta contează atunci când e vorba de o blondă în suflet cu dotări de la natură.

Dar tot e mai bine așa pentru noi!

Chiar dacă media națională nu mentionează niciodată în Decembrie faptul că Aradul a fost al doilea oraș după Timișoara care a ieșit pe străzi, uite, Ingrid a ajuns până și în Kamikaze, ceea ce nu-i de ici, colo. Și chiar dacă nici la demonstrația de luni n-a băgat media bucureșteană în seamă Aradul – și bine a făcut, în fond cu două-trei sute de demonstranți acolo, înflăcărați atât cât se poate de Vlad Botoș de la USR, ce putea să spună DIGI 24? – avem oameni, chiar și fără Ingrid, care ne scot în față.

Uite, de exemplu, cu Mihai Fifor prim-ministru interimar, cu ziua primarului Aradului aproape, ce putea să facă Domnișoara Ingrid în afara faptului să ne definească din nou inflația?

Ca ceva care nu va pătrunde în România datorită faptului că mărfurile nu vor rămâne pe rafturi.

Nici măcar Dom Perignonul cu care s-a sărbătorit aseară primarul Aradului într-un cerc mai restrâns de prieteni, exact așa cum s-a sărbătorit mereu indiferent de partidul în care s-a aflat pe parcursul lungii sale cariere teleormănene, pardon, arădene.

Da, de ce vă mirați așa: în România găsești pe rafturi până și șampanie Dom Perignon.

Și nu trebuie să cumperi neapărat cel mai scump, să zicem un Rose Magnum la un litru jumătate pentru o mie de euro, găsești la o mie de lei, e drept, la 7,5 de deți, un Brut Neon absolut acceptabil…