Îmbolnăviri nesemnificative deocamdată, purtatul de mască devine un pamplezir, trunchiul D nu se arată pe aici, deci… trai, neneacă!
Și ar fi și mai bine dacă n-ar fi moțiunile de cenzură, respectiv dreptul consilierilor și al parlamentarilor de a pune întrebări celor aleși sau puși în funcții de conducere. Să precizăm totuși: în România funcția de conducere nu înseamnă automat și răspundere.

Uite, de exemplu, la noi aicea pe Malul Mureșului.

Bibi cel cu trotineta la Rondul de Seară zice că îl doare, de fapt nu-l doare nici măcar acolo de opoziția consiliului local de a vota concedierile propuse de el și ai lui din primărie. Cum adică, vine acolo un Bognár sau fetișcana aia din PSD cu nume de aur unguresc și să zică nu? De unde până unde? Să nu mai vorbim de cântărețul cela din PMP care se vrea viceprimar. Păi, ce viceprimar se vrea el dacă nu votează cum vrea Bibi? Să ia exemplu de la Lazăr cel Faur! Fără dubii și întrebări, drept înainte ca rușii pe sub apa înghețată.

Cine se cred ăștia și mai ales unde?

Că la București mai merg șmecherii de astea, e de înțeles, dar la Arad, după 20 de ani luminoși iradiați de Ghiță, cum adică? Nu s-au prins încă cum mere jocul? Ce le mai trebe? Funcții au primit, consilii de administrație au, mai vor și democrație? Hai, sictir, ca să ne exprimăm în limbajul de la Bucale, vezi-ți de treabă, Domnule! Totul e pe putere și înțelegere, mimarea ca la teatru a democrației.

Sau credeți că PSD-ul lui Ciolacu ăla care probabil și-a schimbat „n”-ul în „c” din nume numa’ de dragul democrației, credeți că nu știa că moțiunea de cenzură împotriva lui Cîțu nu are nicio șansă? Știa foarte bine, că nu degeaba s-a școlit la vânătorile de dinainte cu mai marii capitaliști ai PSD-ului, n-avea el iluzii, ba mai mult, așa cum unii analiști mai deștepți decât alții țin să ne asigure că Ciolacu și ai lui fac de fapt jocul lui Cîțu, arătând astfel lumii că este mai viteaz și mai ortoman decât Orban. Ludovic, desigur, că cu, pardon, Viktor nu se pune nimeni deocamdată.

Și cam același joc pe aici patronat de Fifor între Ghiță și Bibi.

Tot așa, un analist-comentator de pe aici mă asigură că m-a ginit, și-a dat seama că îl critic pe Bibi de dragul lui Ghiță, adică, ca să înțelegeți și DVS, stimații mei cititori mult mai așa și pe dincolo decât ai lor, îl fac praf, vorba vine, pe Bibi în problema concedierilor din primării să apăr astfel oamenii lui Ghiță amenințați cu datul afară.

Acuma chestia asta are un schepsis, este adevărat. Nimeni din orașul acesta, nemaivorbind de frumoasa noastră țară, nu se gândește că aceste concedieri, această restructurare a instituției primăriei arădene e pe bune. Adică pe ideea eficientizării, a modernizării, în fond în epoca online-ului și a FB-ului să ai peste o mie de oameni la primăria unui oraș precum Aradul, din ce în ce mai mic, e de parcă ai zice ca Alba ca Zăpada să-și mai tragă vreo zece pitici, că șapte sunt cam puțini la lins și împins. Dacă am fi văzut până acum măcar un gest de competență administrativă din partea lui Bibi sau, să zicem, Lazăr Faur, am spune spășiți: scuze, pardon, noi nu credeam că vom învăța birocrație adevărată vreodată.

Dacă-i vorba până acolo, a ține o mie de oameni (că sunt opt sute sau o mie tot acolo e, din moment ce și cinci sute ar fi prea mulți) la o instituție precum primăria din Arad, din care șapte sute se fac că lucrează, astfel încurcând și mai tare mersul treburilor, este de fapt dovada că în țara asta nu s-a schimbat mare lucru în treizeci de ani în afara faptului că bișnițarii au luat locul activiștilor de partid.

Până în ’89, activiștii de partid se făceau că plouă când venea vorba de bișnițari, de traficanți, de fapt se foloseau de ei în interes personal. Mai un cartuș de Kent, o pereche de blugi, eventual ceva dolari și mărci, că așa merea treaba pe atunci. Acum e pe invers, dar să nu vă gândiți la nimic pervers. E pe bune: bișnițarii au ajuns în funcții administrative, împart și dreg funcții, onoruri, putere și bani, că la asta se pricep ei mai bine, în timp ce activiștii de partid rezolvă lucrurile de ochii lumii: se fac că fac politică democratică, pe când de fapt ei fac exact ce făceau bișnițarii înainte de ’89: se făceau că fac economie capitalistă.

Nu merg deocamdată mai departe, în fond suntem cu toții în vacanță, unii una infinită a bunului simț, noi, ăștialalți mai fraieri doar așa, pentru câteva zile, poate săptămâni, cum putem și noi, la o cabană sau plajă mai ieftină așa. Problema însă este și rămâne până când acceptăm simulacrul de democrație în care oameni care într-o țară care se ia în serios nu ar avea ce căuta în funcții publice se dau rotunzi și ne amețesc cu textele lor învățate pe la colțuri – că, pardon, cu școala pe bune e mai greu – iar noi, în lipsă de ceva mai bun, dăm din mână spunând oftând între două halbe: lasă că mere și așa…

Nu, nu mere. Și nu e vorba de noi, ci de viitorul copiilor noștri…