vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Arad, deșertul măgarilor

    de E. Nola | 21 februarie 2022, 8:00 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    3

    Nu săriți în sus: măgarii suntem noi.

    Chiar dacă trecem peste povestea colegei nostre privind numele orașului.

    Concluzia din prima propoziție ni se impune după o profundă meditație cu privire la ce ni se spune și ce înțelegem noi din ce ni se spune. Dar mai ales din ceea ce nu ni se spune.

    Trecem peste trombonul cu cornul și corniștii ai lui Bibi, ne oprim pentru câteva minute și gânduri la bugetul adoptat, la începutul săptămânii trecute, al Aradului. Știm, am mai scris, dar este vorba de o chestiune de maximă importanță, dacă nu cea mai importantă de care răspunde administrația unui oraș. Aleșii, cum ar veni.

    E vorba, deci, de cele aproape 900 de milioane de lei (aproape 200 mil. în euro) de care se vor folosi cei aleși și numiți în anul în curs. În principiu ca să trăim mai bine, să trăiți!

    Să pornim de la faptul evident, dar cu atât mai neliniștitor, că bugetul a fost aprobat de 11 dintre cei 22 de consilieri locali. Adică de jumătate. Doi s-au abținut (USR, of course), iar ceilalți 9 până la 22 nu au avut dreptul să voteze. Erau incompatibili, cum s-a spus.

    Aici ne oprim nițel. Fiindcă nu înțelegem. Suntem măgari, v-am mai spus.
    Cum adică nu au avut dreptul să voteze? De ce i-am ales atunci dacă ei nu au dreptul, sunt incompatibili? De ce sunt incompatibili și de ce nu s-a făcut nimic până acum să fie compatibili? Să facă adică exact pentru ce au fost aleși: să voteze pro sau contra. Eventual să se abțină.

    Din câteva exemple am realizat că incompatibilitatea – era să scriem incompetența – decurge din interesele consilierilor, respectiv a faptului că sunt implicați financiar în anumite întreprinderi ale administrației. Cineva a sugerat că era mai corect, având în vedere această situație, ca votul să fi fost pe fragmente, nu pe general. Adică, să înțelegem, nu ar fi votat acolo unde aveau interese, dar ar fi votat mare majoritate a bugetului care nu îi privea ca acționari sau angajați.

    Oricum, treaba e șugubeață, în fond ce nevoie avem noi de consilieri care sunt incompatibili și care nu pot vota bugetul, votul cel mai important pe care îl poate da un consilier? Există metode de a scăpa de această incompatibilitate, mai mult decât atât, ar fi fost bine să nu fie pe lista de candidați oameni incompatibili. Dar, așa cum am sugerat în titlu, suntem considerați măgari de cei jmecheri, după ce i-am votat ca proștii.

    Drept urmare trebuie să ne mulțumim cu palavrele celor pe care i-am votat.

    pod peste mures prelungire saguna simulare 3

    Să-l ascultăm pe Lazăr Faur, primarul de fapt al Aradului, vorbind despre investițiile care fac jumătate din buget. După care ne dă exemplul ilustrator cu 25O de milioane ca investiții, ceea ce face cam un sfert al bugetului. Dar dacă intrăm în amănunte, vedem că de fapt e vorba de investiții trecute care mai produc efecte financiare sau de mizilicuri privind „informatizarea” serviciilor administrației. Adică programe de calculator și calculatoare, respectiv manopera pentru firma care se ocupă, cică.

    Se amintește acolo și ceva despre proiectul cu viitorul pod, atribuit la mijlocul lui ianuarie – deci în anul bugetului aprobat peste o lună – firmei PAB cu 38 de milioane de euro, adică aproape cât e dat ca exemplu concret de investiții, dar deocamdată e vorba doar de lucrări preliminare. Ceea ce înseamnă că podul nici nu este prins în buget, eventual doar așa de ochii lumii, în fond se pot face rectificări cât încape în funcție de necesități.

    Așa că dacă stăm să judecăm, banii pentru investiții există doar în capul celor compatibili sau incompatibili care au votat sau nu au votat. În realitate este vorba de cheltuieli colaterale pentru podul acesta mult prea îndepărtat și de niște calculatoare pentru băieții și fetele de la primărie.

    Și pentru că vorbim de investiții reale, nu tromboane pentru proști, de câteva zile au apărut în presă informații privind interesul firmei Skoda pentru Cluj. Da, ați auzit bine, nu este vorba de Arad, chiar dacă Clujul face parte din această alianță de propagandă a Vestului – vă mai aduceți aminte pozele cu Boc, Falcă și splendoarea în iarbă numită Nicolae Robu? – așa cum a recunosut de altfel Boc.

    271697165 114840801064249 6378812826472307823 n

    Ziceam de Arad fiindcă acum trei ani Skoda avea în vedere orașul nostru – pe vremea aceea primar era încă marele om Gheorghe Falcă – firma optând până la urmă pentru Turcia. Investiția din Turcia nu s-a mai realizat din cauza situației încurcate de acolo, așa că cei de la VW (Skoda fiind o marcă a gigantului german) au revenit în România, dar nu și în Arad. Și chiar dacă Clujul mai are nevoie de câțiva zeci de km ca să fie legat pe autostradă de UE.

    b7c5df3fbdb497abf54cf34933a76c12 1063x560 00 86

    Oare de ce?

    Cred că răspunsul nu e greu de aflat. Ajunge să ne gândim la dezvoltarea Clujului – este hub-ul IT al României – în ciuda discursului nițel cam vatrist al fostului minuscul premier. Este evident că dincolo de palavrele care plac unora școliți pe lângă Funar, Boc știe clar ce trebuie să facă pentru ca dezvoltarea orașului pe care îl administrează să nu fie doar pe hârtie.

    Altfel spus, se comportă ca un administrator adevărat, asemănător celuilalt „aliat vestic”, Bolojan, realizând un vechi adevăr: palavrele odată se termină și până și măgarii vor cere de mâncare în cele din urmă.

    Rămân doar faptele…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.