A fost frumos la deschiderea anului școlar. Chiar emoționant, și nu doar pentru elevi. Cum să rămâi insensibil la emoția vizibilă a copiilor, mai ales ale celor erau în prima lor zi de școală, care ascultau cuvintele calde ale unor mari profesori, unii încă activi în facultăți prestigioase, alții, pensionari dar mereu prezenți în istoria ultimelor decenii de Învățământ românesc. Au ascultat cu egală emoție, atât elevii și părinții, cât și mai tinerii sau neexperimentații profesori, pentru că aveau ce asculta și de la cine. Surprinzător, așa a fost în toată țara, fapt ce ne-a făcut să uităm, măcar pentru o zi, de toată clasa politică, de la primari, președinți de Consilii județene, consilieri, parlamentari sau miniștri, până la președintele țării. Au lipsit motivat pentru că, pe de o parte, România este blocată de criza guvernamentală iar ei, politicienii, trebuie să o deblocheze. Pe de altă parte, deschiderea anului școlar nu este treaba politicienilor, mai ales că, nu-i așa?, este interzis să faci politică în școli…

Nu-i așa că asta ar fi fost normal să se întâmple? Nu-i așa că ar fi fost frumos? Cu siguranță, toată lumea prezentă la festivitățile de deschidere ale anului școlar ar fi fost mult mai fericită fără discursurile festiviste ale unor politicieni de diferite ranguri, trimiși de șefii lor politici să „reprezinte administrația” și, în cele mai fericite cazuri să tacă inteligent, dacă nu cumva au cuvântat despre investiții și lucrări, despre alocări de fonduri făcute cu „mari eforturi” (de parcă și-ar fi rupt de la gură!) și alte nimicuri ornate cu cifre pe care aproape nimeni nu le înțelege și absolut pe nimeni nu interesează. Cu atât mai puțin pe elevi… Asta, desigur, în acele sate sau școli în care primarii nu s-au putut deplasa ca să se laude personal.

De data asta mă voi abține de la orice aprecieri legate de agramatismul imensei majorități a primarilor, consilierilor etc., de analfabetismul funcțional care le metastazează existența sau, în general, de pregătirea lor care, în cel mai normal mod cu putință le-ar interzice accesul în orice clădire în care se practică învățământul, altfel decât ca elevi. Puținii care nu se încadrează în acest tipar, vor înțelege singuri că aceste cuvinte nu-i vizează, după cum nu-i vizează nici următoarele: să vă fie rușine că ați stricat sărbătoarea copiilor care au început școala! Valabil și pentru domnul profesor președinte Iohannis care a reușit să plictisească auditoriul cu o alocuțiune* în care și-a lăudat „mărețul” proiect „România educată” și și-a manifestat preocuparea pentru pandemie. Exact ce-i interesa pe elevi, nu-i așa?

Și, pentru că veni vorba despre România educată, nu neapărat despre proiectul prezidențial – apropo, Emil Constantinescu a avut bun simț și nu s-a pus să facă proiecte pentru Învățământ, deși era mai profesor decât KWI… Chiar nimeni nu înțelege ce se întâmplă în prezent cu Școala românească? Chiar nimeni nu vede că „produce rebuturi” sau „lucrează pe stoc”? Sau, dacă vede cineva și înțelege, chiar pe nimeni nu interesează?

Lăsați excepțiile, cu ele ne mândrim doar noi, „spectatorii”, pentru că n-am auzit, de exemplu, ca olimpicii sau premianții să fi fost invitați să vorbească la festivități, semn clar al „respectului” care le este acordat de politicienii organizatori și cuvântători. Este vorba de marea masă a elevilor, despre cei nepremianți, neolimpici, normali. Care nu din vina lor ajung deținători de diplome, fără să știe să scrie corect o cerere de angajare, ci din vina celor care ar trebui să (le) fie dascăli.

Dincolo de proiecte și vorbe festive, realitatea ne arată o imagine distorsionată, a unui corp de profesori, în mare parte preocupați de cu totul altceva decât de învățământ, profesori care s-au îndepărtat de condiția de dascăl și s-au apropiat până la identificare cu cea de funcționar didactic, preocupați mai degrabă de performanțe sindicale decât de cele profesionale. Școlile noastre colcăie de suplinitori și de meditatori. Ca să nu mai vorbim de „profesorii” politici, adică aceia care urcă pe scara didactică cu sprijin politic și-atât, profesori care ajung directori pentru că sunt cuminți și ascultători față de șeful politic, de cele mai multe ori, primarul. De ce-i interesează pe politicieni să controleze numirile de directori în școli? Pentru că prin ei se derulează mărețele investiții cu care se laudă la festivități. Și vă dați seama că un director competent și pe picioarele lui n-ar semna orice document pe care i-l bagă primarul sub nas…

Or mai fi, totuși, printre atâția funcționari didactici și câțiva dascăli adevărați care produc olimpici, de exemplu. Dar ceilalți…

Cam asta este imaginea învățământului care se vede între festivități și în spatele „mărețelor” proiecte prezidențiale, Învățământ repetent care reușește, măcar o dată pe an, să stârnească râsul națiunii după ce se află „performanțele” la BAC ale „produselor” lui. De fapt, „produsele” unor profesori-funcționari, plătiți mult prea bine față de rezultatele muncii lor.

Din păcate, greșim și noi, presa. An de an îi facem de rușine pe elevi, îi întrebăm tot felul de nimicuri, la care nu prea știu ce să răspundă, dar niciodată nu-i întrebăm cine le-au fost profesori la materiile la care nu au știut nimic. Pentru ca apoi, să-i întrebăm pe respectivii profesori: cum i-ați dat notă de trecere unui elev care nu știe absolut nimic la examenul de Bacalaureat? Și, câți bani ați primit ca să „produceți” acest elev?

* Vă puteți plictisi citind întreaga alocuțiune prezidențială