joi, 2 iulie, 2026

Special Arad Logo

    S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele 4 săli de clasă necesare la Livada. Proiectul „Școala Modernă”, în pregătire pentru licitație

    de Raluca Medeleanu | 2 iulie 2026, 6:19 PM | Administraţie | Știri Arad

    0

    simulare clădire 4 săli clasă Livada

    Primăria Livada a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele 4 săli de clasă care vor fi amenajate în curtea școlii din comună, necesare ca soluție temporară pentru asigurarea numărului de locuri pentru elevi, până la construirea noii școli pentru care a fost câștigată finanțarea de la ADR Vest.

    Consilierii locali din Livada au aprobat în primăvară documentația pentru noul proiect numit „Școala Modernă”, care a fost apoi depus pentru finanțare europeană. Proiectul a fost aprobat de ADR Vest în data de 1 iulie, astfel că în perioada următoare Primăria va începe demersurile pentru desemnarea unui constructor. Potrivit contractului, licitația trebuie să ajungă la final în 6 luni, iar apoi lucrările trebuie duse la bun sfârșit într-o perioadă de 24 luni.

    Valoarea totală a investiției este de 16.020.939,92 lei (3,14 milioane euro), din care valoarea eligibilă, acoperită din fondurile europene,  12.378.836,26 lei (2,43 mil. euro), iar valoarea neeligibilă 3.642.103,65 lei (715.000 euro).

    Cele patru săli de clasă provizorii vor deveni ulterior sală de sport

     plan 4 sali de clasa scoala livada

    Până la începerea construirii noii școli, o parte din elevi vor învăța în noul an școlar în 4 săli de clase, dotate cu grupuri sanitare, care vor fi amenajate în curtea școlii, întrucât sălile de clasă existente în actuala unitatea de învățământ s-au dovedit a fi insuficiente pentru numărul total de elevi. Acesta a fost și motivul pentru care până acum una dintre clase a fost găzduită în sala de mese a Grădiniței cu Program Prelungit.

    La momentul la care proiectul „Școala Modernă” va ajunge la final, clasele vor fi suficient de încăpătoare încât să nu mai fie necesare și cele patru care se amenajează acum în curte, astfel încât s-a luat decizia ca spațiul respectiv să fie reconfigurat într-o sală de sport.

    Până la acel moment însă, cele 4 săli a căror construcție începe acum vor rezolva temporar problema lipsei sălilor de clasă suficiente. Investiția, în valoare de 868.193,73 lei , achitată din bugetul local, este realizată de firma Concordia Premium SRL, o firmă din Sânleani înființată în 2011.

     

    Citește și: De la „Școala Verde” la „Școala Modernă”. Încercările Livadei de a accesa fonduri europene pentru insuficiența claselor existente · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.