Începe show-ul pe zgură! Jaqueline Cristian, prima româncă care intră, duminică, în scenă la Roland Garros 2024
Jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu vor evolua în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
Jaqueline Cristian (25 ani, 67 WTA) va avea un meci dificil în primul tur la Openul Franţei, contra letonei Jelena Ostapenko (26 ani), numărul 10 mondial, confruntare programată duminică, în jurul orei 14.00. Jaqueline Cristian – una dintre tricolorele care în trecut a evoluat la turneul ITF de la Arad, pe care la și câștigat la dublu – a triumfat cu 6-3, 7-6 (11/9), în 2021, în optimi la Sankt Petersburg, în singurul său meci jucat până acum împotriva Jelenei Ostapenko, campioana din 2016 de la Roland Garros, după o finală dramatică disputată contra Simonei Halep.
La rândul ei, Sorana Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, va debuta contra rusoaicei Ana Blinkova (25 ani, 45 WTA). Cîrstea a învins-o pe campioana de la Transylvania Open din 2022 în singura lor confruntare anterioară, în 2020, în primul tur la Dubai (ITF), cu 6-2, 6-1.
Ana Bogdan (31 ani, 63 WTA) va primi replica franţuzoaicei Elsa Jacquemot (21 ani, 150 WTA), beneficiara unui wild card. Va fi primul duel dintre ele în circuitul profesionist.
În fine, Irina Begu (33 ani, 126 WTA) va întâlni în primul tur o adversară venită din calificări, argentineanca J. Riera.
Turneul de la Paris este transmis pe micul ecran de către Eurosport.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)