Încep înscrierile la o nouă ediție a concursului Ars Fotografica

Asociația Foto Club Arad (fondată în 1968) invită toți artiștii fotografi să participe la Salonul Internațional Ars Fotografica Arad – 2021, ediția a XXI-a.
Ca în fiecare an, salonul are două secțiuni: liber color şi liber monocrom. Câştigătorilor vor fi oferite un număr total de 25 de premii, precum și trofeul „Best Author”, acordat de Foto Club Arad.
Taxa de participare este de 40 lei (sau 10 euro). Cluburile foto cu mai mult de șase participanți vor avea o reducere dacă vor lua legătura cu președintele Foto Club Arad, Mircea Boran, Art. AAFR.
Ultima zi de primire a fotografiilor este 12 septembrie 2021, iar vernisajul și acordarea premiilor vor avea loc în data de 12 octombrie 2021 la Sala Clio a Complexului Muzeal din Arad.
Formularul (pdf editabil), afișul și invitația completă se pot descărca de pe site-ul www.fotoclubarad.ro.
Cu ocazia acestui salon, împreună cu Centrul Cultural Judeţean Arad, respectiv Consiliul Judeţean Arad, va fi tipărit și un catalog, care va fi oferit câştigătorilor. Acesta va avea şi o variantă digitală, care va putea fi descărcată după vernisaj.
Salonul se desfăşoară sub patronaj AAFR nr. 009/2021 , FCA nr. 1/2021 şi va fi organizat conform regulamentelor şi standardelor de organizare ale saloanelor de artă fotografică.
Comentariile portalului
Sincere felicitari intregii echipe operatorii,si in mod special d-lui dr.Galajda,care are la activ mai multe interventii chirurgicale de succes in Arad,oras de care,dupa cum spune, (...)
== GALCEAVA INTRE PARTIDE == LA FEL CA LA ROMSILVA -- CIOLAN CIOLAN CIOLAN -- SCARBA MI E == SE VEDE CA AM AJUNS LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI -- VAI MAMA (...)
Parcă e un `pic mai bine ca în alți ani, dar ar fi bine sa încercăm să ieșim din provincialism. Sursele de inspirație sunt aproape de (...)