Incendiu în cartierul Aurel Vlaicu, în spatele magazinelor Kaufland și Lidl (FOTO)





Știri Arad. Arădenii care locuiesc în cartierul Aurel Vlaicu, în zona magazinelor Kaufland și Lidl, s-au speriat când au văzut flărăcile înalte de câțiva metri care mistuiau o casă particulară de pe strada Constantin Brâncuși, arteră aflată chiar în spatele celor două supermarketuri. Incendiul, care s-a soldat fără victime, a avut loc în jurul orei 19:30.
Potrivit căpitanului George Pleșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Arad (ISUJ Arad), „pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere și cu o autoscară, focul generalizându-se la etajul 1 și la mansarda clădirii, dar a existat pericolul de a se extinde și la clădirile din vecinătate”.
După incendiu, casa respectivă a fost afectată aproape în totalitate, etajul 1 și mansarda fiind afectate de flăcări, în vreme ce parterul a fost afectat de apă.
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!