Încă un pas spre „Brexit”. Guvernul Britanic a abrogat Actul de aderare a Marii Britanii la UE și a stabilit data părăsirii Blocului comunitar





Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat duminică, pe contul său de Twitter, că a fost semnat ordinul de abrogare a Actului privind aderarea Marii Britanii la Uniunea Europeană. Actul a fost semnat de către Steve Barclay, ministrul pentru Brexit, iar „operațiunea” va avea loc pe 31 ocbombrie 2019.
„Părăsim Uniunea Europeană pe 31 octombrie. Semnarea acestui document înseamnă că vom recăpăta controlul legilor noastre în ziua Brexitului”, a scris Boris Johnson pe contul său de Twitter.
Aderarea Marii Britanii la Uniunea Europeană a avut loc în 1972, iar actul privind abrogarea Actului care a stat la baza aderării are conotații istorice, la fel cum se menționează chiar și într-un comunicat publicat de Guvernul britanic pe site-ul insituției.
Astfel, Marea Britanie se pregătește să părăsească Blocul comunitar la 47 de ani de la aderare, iar acest lucru ar urma să se întâmple pe 31 octombrie.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)