În „vulcanul” de la Polivalentă, arădencele mențin suspansul în finala Ligii Naționale de baschet. Arad vs. Sepsi 67-61, scor 1-2 la general / GALERIE FOTO





Precum în vremurile bune, așa a arătat Polivalenta în seara zilei de marți, când la Arad a poposit campioana ultimelor ediții, Sepsi Sfântu Gheorghe, care însă a trebuit să se recunoască învinsă de gazdele de la FCC Baschet UAV Arad, scor 67-61 (31-34), în al treilea meci din finala Ligii Naţionale.
Dacă în tribună a fost spectacol, pe teren lucrurile au mers mai greu, ambele echipe întrecându-se în greșeli și ratări. Cu procentaje care nu fac cinste nici la juniori la aruncările de trei puncte (22%, respectiv 15%), echilibrul la nivel mediocru a fost aproape perfect (ambele formații având 37.9% la aruncările din acțiune; 39-40 la recuperări, 13-14 la pase decisive, 15-17 la mingi pierdute, 8-8 la mingi câștigate etc.), diferența statistică fiind făcută la libere, Aradul înscriind cu șase mai multe (exact diferența finală!), 19/25, respectiv 13/20.
Principalele marcatoare ale partidei au fost Keys, 18 puncte, Vitulova 15, Hadzovic 13 pentru gazde, respectiv Raber 15, Fraser 12 și Wallace 9.
Anterior, pe teren propriu, Sepsi a câştigat primele confruntări din finală cu 76-61 şi 84-68. Scorul general este de 2-1 pentru Sepsi, a patra întâlnire având loc miercuri, de la ora 19.00, în aceeași locație de pe malul Mureșului. În cazul unui succes arădean, meciul decisiv este programat în 30 aprilie, în Covasna.
Comentariile portalului
Da, a fost și este un fenomen frecvent, mai ales în presa de interes și de scandal, așa cum am și punctat indirect în text. Și așa cum (...)
Fostul premier englez Harold Wilson afirma o data"Este adevarat ca ziaristii sunt cainii de paza ai democratiei,dar realitatea a dovedit ca atunci cand un caine latra toti ceilalti (...)
== SINGURELE EVENIMENTE CULTURALE ALE ARADULUI -- NUNTZILE SI RAFUIELILE DIN CARCIUMI == VAI VAI IN CE HAL A AJUNS ARADUL. ==O PLECAT TAT CE I BUN ==